MASAJUL TERAPEUTIC ( MASAJUL MEDICAL SAU RECUPERATOR )

           

Despre masajul terapeutic

            Tratementul prin masaj este o prelucrare complexă ce abordează integral sau parţial, din aproape în aproape, strat cu strat, toate părţile corpului (tegument, ţesut subcutanat, muşchi, tendoane), urmărind atent răspunsul zonelor reflexe a punctelor de pe meridianele energetice, cât şi orice reacţie psihologică a pacientului.

            Spre deosebile de masajul clasic, în masajul terapeutic nu există o rutină standard de lucru, ci adaptăm masajul fiecărui pacient. Această terapie impune să se lucreze cu gingăşia cu care o mamă tratează cu copil şi cu bucuria, dragostea, cu care ai trata o rudă sau un prieten bun.

Afecţiuni

            Există două tipuri de afecţiuni: acute şi cronice.

            -afectiunea cronică: doare noaptea, este ameliorată la căldură, mişcare, masaj,  presiune, este agrenată la rece. Se caracterizează printr-o durere fixă, continuă, profundă.

            -afecţiunea acută: doare ziua, este agrenată la căldură, mişcare, presiune, ameliorată la rece. Este o durere mobilă, intermitentă, superficială care nu suportă masaj.

Zonele de masaj

Spatele:

principalul meridian de oe spate este meridianul vezicii urinare, cel mai lung de pe corpul omenesc. Acest meridian acoperă, pe lângă fun cţia urinară, toate asociaţiile înrudite cu reproducerea, vigoarea, oasele, dinţii şi părul de pe cap. Cel mai important aspect al aplicării masajului pe spate este stimularea nervilor spinali care alimentează toate organele interne. Punctele situate mai sus influenţează plămânii şi inima; cele din regiunea mediană a spatelui afectează organele responsabile de digestie; zona lombară este conectată cu rinichii şi cu cele două intestine.

                                                               

       

Soldurile:  

Din punct de vedere structural, şoldurile reprezintă o zonă complexă, întrucât constituie punctul de joncţiune dintre principala masă a corpului şi mijlocul său principal de susţinere şi de transport, picioarele. Dezechilibrul structural al şoldurilor este de multe consecinţa lipsei de coordonare între picioare şi axa coloanei vertebrale şi aceasta provoacă dureri în regiuena şalelor şi discomfort în zona pelviană. Impulsurile primare de mânie şi sexualitate sunt generate tot în şolduri, deoarece mânia implică lovirea cu piciorul şi reflexul de a bătea din picior, iar sexualitatea presupune mişcarea liberă a şoldurilor. Şalele şi fesele pot deveni  tensionate ca urmare a unei reprimări de lungă durată a orcăruia dintre aceste instincte, sau pur şi simplu ca urmare a unei vieţi nefiresc de sedentare pe care o duc mulţi dintre noi.  Meridianul vezicii urinare este principalul meridian de pe şolduri, aşa cum este şi pe spate. Meridianul veziculei biliare de pe părţile laterale ale feselor are un punct principal situat uşor în spatele şi deasupra punctului unde oasele ies uşor  în afară. Aplicarea masajului aici poate fi  de mare folos pentru alinarea durerilor de şale sau a durerilor sciatice. Masajul aplicat în regiunea şoldurilor detensionează regiunea lombară. Potoleşte durerile menstruale şi cele provocate de cistită şi toate felurile de congestie şi de dureri din zona pelviană. Este extrem de calmant şi de relaxant, mai ales pentru femei care sunt mai susceptibile la congestii pelviene decât bărbaţii.

        

Spatele şi partea exterioară a picioarelor:

Principalele meridiane de pe spatele piciorului – meridianul vezicii urinare şi perechea sa, meridianul rinichilor – aparţin elementului Apă. Meridianul vezicii urinare se continup în josul piciorului, începând de la coloană, iar meridianul rinichiului urcă prin importanţii muşchi care se conectează cu pelvisul şi şalele, ceea ce face din spatele piciorului o zonă utilă pentru tratarea durerilor de şale. Meridianul veziculei bibliare traversează exteriorul piciorului.Vezicula biliară tinde să reacţioneze mai mult la stresul psihic, la luarea deciziilor şi preocupărilor legate de activitatea profesională, în vreme ce funţia sa pereche, ficatul, este mai afectată de factorii emoţionali. Stresul psihic care afectează meridianul poate provoca tensionarea gâtului şi a umerilor, dureri de cap şi chiar migrene, întrucât meridianul veziculei biliare traversează gâtul, umerii şi părţile laterale ale capului. Cu toate că este evident benefic să se lucreze asupra zonelor afectate, în practică puteţi trata aceste afecţiuni lucrând pe partea laterală a piciorului.

           

Spatele umerilor:

Este o zonă în care tensiunea este aproape universală. În orice caz, această tensiune poate avea numeroase cauze, unele având originea în alte părţi ale corpului, aşa încât nu fiţi tentaţi să aplicaţi masaj numai umerilor. Problema va reveni curând dacă nu localizaţi şi nu trataţi adevărata  în decursul unui tratament corporal complet. Pe spatele umerilor există trei zone principale care trebuie tratate. Prima este partea de sus a umerilor, care este conectată cu meridianul veziculei biliare. Întrucât vezicula biliară este legată de stresul intelectual, această zonă este aproape întotdeauna sensibilă. În afară de eliminarea stresului, mai este bună şi pentru tratarea răcelilor şi a durerilor de cap. A doua zonă este partea centrală a umerilor, dintre omoplaţi. Aceasta este porţiunea din meridianul vezicii urinare. Punctele situate cel mai sus sunt bune pentru răceală, tuse şi orice probleme ale plămânilor. Cele de mai jos afectează inima şi circulaţia sanguină, fiind totodată bune pentru anxietate, tristeţe profundă şi insomnie. Omoplaţii constituie a treia zonă, fiind traversaţi de meridianul intestinului subţire, care este responsabil de digestie, de funcţia ovariană la femei şi cu funcţia intelectuală a clarităţii intuitive.

Partea din faţă a umerilor şi a gâtului:

Masajul aplicat pe partea din faţă a corpului începe cu umerii şi gâtul. Slăbiciunea părţii din faţă a umerilor provoacă adesea încordarea muşchilor din spate. De multe ori umerii gârboviţi sau lăsaţi sunt o consecinţă a unei porniri instinctive de protejare a unui piept slăbit sau, uneori, pentru protejarea unui centru al “inimii” excesiv de vulnerabil, pornire care se manifestă prin aducerea umerilor în faţă. Aceste afecţiuni pot fi tratate cel mai eficient din faţă. Meridianele Trei Focare ale intestinului subţire, ale intestinului gros şi ale stomacului acoperă partea din faţă şi părţile laterale ale gâtului, făcând ca această zonă să fie foarte conectată cu funcţia digestivă – şi, într-adevăr, gâtul este una din cele mai sus situate componente ale tractului digestiv. Întrucât fiecare meridian are pe lângă funcţia fizică şi o funcţie psihologică, aceste meridiane se ocupă şi cu “digerarea” informaţiilor şi a evenimentelor. Când ne confruntăm în viaţă cu ceva greu de “înghiţit” sau de “digerat”, se creează o tensiune în muşchii gâtului şi ai cefei, pe lângă faptul că este afectată digestia. Masajul aplicat în această regiune implică o rotire delicată a muşchilor, mai degrabă decât aplicarea dirtectă a presiunii, ceea ce ar putea dăuna traheei sau arterelor.

Capul şi faţa:

Pentru mulţi oameni, aceasta este cea mai relaxantă şi mai liniştitoare parte a tratamentului. Din cauza tendinţei spre o viaţă interioruzată, cu accent pe efortul intelectual, în zona capului se acumulează un exces de energie şi de tensiune. Şi, dat fiind numărul mare de meridiane care încep şi se termină pe faţă, blocajele pot apărea cu uşurinţă, având drirect consecinţe vizibile ridurile, petele şi “căderea” pielii, precum şi alte afecţiuni mai grave. Masajul aplicat în aceste zone îndepărtează toate obstrucţiile, în felul acesta eliminând tensionarea şi, ca un efect colateral fericit, înfrumuseţând aspectul feţei. Meridianele care încep pe cap şi pe faţă sunt meridianul vezicii, al veziculei biliare şi al stomacului. Cele care se sfârşesc aici sunt Vasul Guvernor, Vasul Concepţiei, Trei Focare şi meridianele intestinelor gros şi subţire. Secvenţa noastră de masaj pentru cap şi faţă constă în principal din aplicare presiunii mai degrabă pe anumite puncte cheie decât pe meridiane. Punctele de pe faţă sunt folosite cel mai des pentru eliminarea tensiunilor, durerilor şi congestiilor locale. Efectul lor pe restul meridianelor se face simţit mai degrabă la nivelul energiei subtile decât la cel al energiei fizice. Astfel, un punct de pe meridianul vezicii urinare din apropierea ochiului nu va afecta vezica urinară.

Braţele şi mâinile:

Prin braţe şi mâini trec şase meridiane: Meridianul inimii, al intestinului subţire, Protectorul Inimii, Trei Focare, meridianul plămânului şi al intestinului gros. Sistemul oriental consideră inima ca fiind casa spiritului, pe lângă funcţia sa anatomică de centru de control al circulaţiei sanguine. Orice legătură cu conştientul, cum ar fi tulburările psihice, de memorie sauinsomnia, se raportează la inimă. Problemele fizice reale ale inimii pot să implice fie meridianul inimii, fie, mai adesea, Protectorul Inimii. Acest meridian acţionează ca un fel de tampon, protejând inima faţă de stresul emoţional. Dacă protectorul inimii este slab, inima este vulnerabilă la atacuri. Pe lângă funcţia fiziologică de digestie, intestinul subţire este responsabil de funcţiile psihologice discriminare şi conştientizare. Meridianul Trei Focare coordonează şi echilibrează metabolismul, acţionând în cele trei “spaţii de ardere” - zonele superioară, mijlocie şi inferioară ale bustului, care se ocupă, respectiv, de circulaţie şi respiraţie, digestie şi excreţie – şi armonizând sferele lor diferite de activitate. Meridianul plămânului este responsabil de problemele legate de plămâni şi de laringe. Meridianul intestinului gros nu are legătură doar cu intestinul lui; domeniul său îl constituie eliminarea în general, prin piele şi plămâni în particular, astfel încât acneea şi astmul pot fi probleme ale intestinului gros. Întrucât acest meridian trece şi pe la nas, poate fi de folos şi în cazul unei congestii a sinusului sau a nasului.

                                  

                         

           

Contraindicaţiile terapiei prin masaj

           

            Este important să ştim când putem aplica acest mod de tratament, dar este şi mai important, să ştim cand nu trebuie să folosim această terapie. Recomandăm colaborarea cu un medic alopat. Iată câteva din aceste situaţii:

1. Afecţiuni ale pielii, constituie o primă contraindicaţie impotantă şi prin urmare se evită zona respectivă:

-         infecţii (furuncule, foliculită);

-         arsuri, răni deschise;

-         leziuni de natură diabetică;

-         veruci vulgare (negi);

-         herpes (faţă, zona sacrată);

-         melanom (cancerul de piele);

-         infecţii virale (vărsat de vânt, pojar), pot fi transmise, fiind contagioase;

-         sifilis, psoriazis, zona zoster;

-         ciuperci, exeme (boli de piele contagioase);

2. Tumori maligne generalizate – total contraindicat!

3. Boli neuropsihice: meningoencefalite, accidente vasculare acute;

4. Boli acute ale aparatului respirator: pneumonii, pleurezii, pneumotorax;

            5.Boli ale aparatului cardio-vascular:

-         infarct de miocard acut:

-         tulburări severe de ritm cardiac;

-         anevrisme de aortă;

-         afecţiuni acute ale cordului: endocardită, pericardită, miocardită;

-         insufucienţă cardiacă decompensată;

-         HTA (hipertensiune arterială) stadiul II – III;

6. Boli de sânge: hemofilie, leucemii acute, purpurele (în toate aceste situaţii, se sparg uşor capilarele sanguine şi se produc echimoze (vânătăi) greu de resorbit);

7. Boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforaţii, penetraţii, pancreatite şi colecistite acute, hepatite acute, ciroză hepatică decompensată;

            8. Faze acute de reumatisme infecţioase: reumatism poliarticular acut, poliartrită cronică evolutivă, spondilită anchilozantă; în toate aceste situaţii se intervine în faza neinflamatorie (subacută sau cronică);

            9.TBC indiferent de localizare, existând pericolul deseminării agentului infecţios în tot corpul;

10. Afecţiuni acute contagioase: tifos, dizenterie, holeră;

            11.Ultimele 3 – 4 luni de sarcină ale femeii gravide;

12. Fracturi, subluxaţii în stadiile acute (se intervine în faza de recuperare a structurilor moi numai la indicaţia medicului specialist);

            Toate aceste afecţiuni au nevoie de îngrijire medicală specializată şi se intervine numai la indicaţiile medicului, acolo unde, cum şi când este nevoie!

Cele 13 meridiane principale urmărite la masajul terapeutic

           

Daca pana acum nu ati primit un masaj terapeutic, daca v-ati gandit ca este doar un moft, daca v-ati lasat coplesiti de pudoare sau credeti ca nu meritati, daca nu ati stiut cate beneficii poate aduce o sedinta de masaj terapeutic in planul sanatatii corpului fizic, psihic sau mental,  acum este momentul sa incercati! 

            Masajul terapeutic este una dintre terapiile holistice, care trateaza individul ca pe un intreg. La nivel spiritual beneficiile acestui tip de masaj sunt greu de descris, caci avem de-a face cu ceva intrinsec de nedefinit – esenta, “forta vitala”, intregul care este mai mult decat suma partilor, se poate atinge o stare de constientizare sporita, de “prezenta in moment”, acel “aici” si “acum”!

            Cu totii simtim nevoia sa ne relaxam, sa ne putem intoarce “privirile” spre interior, acolo unde, in linistea aparuta sa putem intelege ce anume strica echilibrul si armonia intregului!
            Acum este momentul sa refacem echilibrul si sa redevenim constienti de corpul nostru prin redescoperirea delicatei arte a atingerii. Este o modalitate naturala si simpla pe care o putem folosi pentru a vindeca sau linisti, pentru a alina durerea sau pentru a indeparta tensiunea, dar mai presus de toate, sa exprimam faptul ca ne pasa!

            Masajul terapeutic ne ofera un mijloc de a contracara fluxul neancetat al presiunilor profesionale si casnice. Pentru prea multi dintre noi, rigiditatea si durerea sunt un mod de viata cu care ne-am obisnuit si de multe ori, abia atunci cand ni se face masaj, descoperim ca muschii nostri sunt incordati sau ne dam seama ca o mare parte din energie ne este consumata de aceasta tensiune.
            Masajul terapeutic poate fi o calatorie de autodescoperire, care ne arata cum sa ne simtim mai relaxati si in armonie cu noi insine, sa simtim deplina libertate a unui corp ce se poate misca si respira in voie.
            Masajul terapeutic – se executa pe tesuturile moi ale corpului (muschi), direct pe epiderma folosind uleiuri speciale. Un masaj bun va afecta intreaga fiinta, la toate nivelurile.
            Tratamentul prin masaj este o prelucrare complexa ce abordeaza integral sau partial, din aproape in aproape, strat cu strat toate partile corpului (tegument, tesut subcutanat, muschi, tendoane), urmarind atent raspunsul zonelor reflexe, a punctelor de pe meridianele energetice.

            Masajul terapeutic reprezintă utilizarea acestuia în tratamentul diferitelor afecţiuni, având ca obiectiv favorizarea proceselor de vindecare şi de recuperare funcţională, alături de alţi factori terapeutici în bolile respective

Scopul masajului terapeutic este:

• mai buna irigare a tuturor celulelor corpului,
• eliminarea produsilor toxici rezultati din procesele energetice fiziologice
• stimularea circulatiei sangvine
• elasticizarea tuturor tesuturilor
• relaxarea si tonifierea muschilor,
• intinderea tesutului conjunctiv si al articulatiilor,
• ameliorarea fluxului venos al sangelui,
• calmarea sistemului nervos,
• produce caldura si regleaza temperatura,
• regleaza functiile hormonale
• stimuleaza diureza,
• accelerarea procesului de indepartare a reziduurilor toxice
• stimularea fluxului limfatic si umorilor.
•  La nivel psihic, masajul terapeutic nu numai ca indeparteaza stressul si anxietatea, dar va ajuta sa deveniti mai constienti de corpul dumneavoastra ca intreg.

Este important sa stim si cand nu putem aplica acest mod de tratament. Iata cateva din aceste situatii:
1   afectiuni ale pielii( infectii, arsuri, rani, herpes, melanom, exeme, psoriazis, zona zoster, etc.)
2    boli neuropsihice ( meningoencefalite, accidente vasculare acute)
3    boli ale aparatului respirator ( pneumonii, pleurezii, penumotorax
4    boli ale aparatului cardioi- vascular ( infarct de miocard acut, tulburari severe de ritm cardiac, anevrisme de aorta, endocardita, pericardita, miocardita, insuficienta cardiaca decompensata, hipertensiune arteriala stadiu II – III, etc)
5    boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforatii, pancreattite sau colecistite acute, hepatite acute, ciroza hepatica decompensata)
6   boli de sange : hemofilie, leucemii acute, pururele etc.)
7  faze acute de reumatisme infectioase: reumatism poliarticular acut, poliartrita cronica evolutiva, spondilita anchilozanta – in fazele inflamatorii.
8  TBC indiferent de localizare, existand pericolul diseminarii agentului infectios in tot corpul;
9   tumori maligne generalizate
10  ultimele 3-4 lun de sarcina ale femeii gravide;

            Un masaj efectuat cu grija creeaza o senzatie de bine, insotita de sentimente de incredere in sine si chiar de bucurie. El poate totodata sa elibereze o mare cantitate de energie, care pana atunci se pierdea din cauza tensiunii, poate provoca schimbari profunde ale posturii si a expresiei faciale.

Indicatiile masajului

- se practica in scop terapeutic in cazurile indicate de medic

- masajul are drept scop stimularea proceselor de vindecare si de recuperare functionala, scurtand astfel perioada de incapacitate fizica a persoanei accidentate sau bolnave.

Obiectivele masajului terapeutic  constau în:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine locale;

-         menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii denervate;

-         prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesuturilor subcutanate.

            Masajul recomandat este stimulant, cu manevre energice executate în ritm viu. Netezirile se fac cu ambele mâini, alternativ, iar fricţiunile cu palmele sau partea dorsală a pumnului pentru a influenţa favorabil circulaţia sanguină la nivelul pielii şi ţesuturilor subcutanate.    Fricţiunile, împreună cu ciupiturile, sunt utilizate pentru excitarea mecanică a pielii situată deasupra muşchilor afectaţi, în scopul pregătirii acestora pentru mobilizarea pasivă, fiind procedee reflexoterapeutice ce cresc aferenţele senzoriale către celulele din cornul anterior al măduvei, facilitând contracţia musculară. Frământarea în cută, rulatul şi baterea sub formă de tocat sau bătătorit sunt manevre adecvate pentru influenţarea favorabilă a tonusului şi excitabilităţii muşchilor hipotrofici.

1. AFECŢIUNI REUMASIMALE CRONICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR

            Afecţiunile reumatismale cronice ale aparatului locomotor sunt suferinţe cronice ale articulaţiilor sau ţesuturilor periarticulare. Ele cuprind trei categorii:

1.     Afecţiuni reumatismale cronice cu caracter inflamator;

2.     Afecţiuni reumatismale cronice cu caracter degenerativ;

3.     Reumatisme abarticulare.

1.1.     Afecţiuni reumatismale cronice inflamatorii

Aceste afecţiuni sunt provocate de cauze insuficient precizate presupunându-se existenţa unor agenţi virali sau a unor mecanisme autoimune. Această grupă de reumatisme cuprinde două afecţiuni mai importante:

1.1.Poliartrita reumatoidă;

1.2.Spondilita anchilopoetică.

1.1.  Poliartrita reumatoidă este o afecţiune inflamatoare cronică interesând îndeosebi articulaţiile mici ale degetelor mâinilor, în mod predominant la femei.

Ea se manifestă prin:

-         dureri articulare;

-         redori articulare;

-         tumefieri articulare fuziforme;

-         hipotrofie musculară.

            În stadiile avansate există tumefieri articulare permanente, deformaţii ale degetelor şi anchiloze.

            Tratamentul poliartritei reumatoide este complex şi adaptat fazei clinice pe care o prezintă bolnavul. În fazele acute evolutive, tratamentul cuprinde:

-         repaus;

-         posturi în atele pentru prevenirea poziţiilor vicioase şi a deformaţiilor;

-         medicamente analgezice antiinflamatoare;

-         corticoterapie;

-         crizoterapie;

-         antipaludice de sinteză.

            Pe măsură ce se micşorează fenomenele inflamatorii, se folosesc cu prudenţă:

-         fizioterapia;

-         masajul;

-         kinetoterapia.

             În fazele de remisiune, kinetoterapia şi masajul capătă un rol important în păstrarea mobilităţii articulare, prevenirea hipotrofiilor musculare şi menţinerea troficităţii generale.

            Masajul terapeutic are printre obiective:

-         prevenirea hipotrofiei musculare ce interesează, mai ales, musculatura mâinilor;

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi a troficităţii tegumentelor şi ţesuturilor subcutanate.

            Manevrele se execută cu prudenţă, intensitatea şi ritmul lor fiind adaptate segmentelor tratate. Efleurajul se execută cu pulpa degetelor, se continuă cu fricţiuni, insistând la mâini asupra muşchilor interosoşi, folosind pulpa policelui, apoi cu frământări cu 2 degete şi ciupituri pentru muşchii eminenţelor tenară şi hipotenară. Pe segmentele situate proximal faţă de mâini, se efectuează şi baterea cu procedee mai blânde, de exemplu, frământare în cută, plescăit, percutat.

1.2.  Spondilita anchilopoetică este o afecţiune inflamatoare reumatismală a coloanei, predominantă la bărbaţi cu o anumită particularitate genetică. Ea interesează articulaţiile interpofizare ale vertebrelor şi uneori articulaţiile periferice la membrele inferioare.

            Se manifestă cu:

-         dureri la nivelul coloanei;

-         limitarea mişcărilor;

-         hipotrofie musculară;

-         tendinţă la cifoză dorsală.

            În faze avansate se instalează anchiloza coloanei vertebrale.

            Tratamentul spondilitei anchilopoetice este complex şi adaptat fazei de boală în care se află pacientul.

            În faza evolutivă, terapia constă în:

-         repaus pe pat tare (care va fi tranzitoriu, numai pe perioada cât ţine durerea);

-         posturi corecte pentru prevenirea atitudinilor vicioase;

-         medicamente analgezice antiinflamatoare;

-         corticoterapie;

-         fizioterapie.

            După puseul acut şi atenuarea durerilor se introduce kinetoterapia şi masajul pentru menţinera mobilităţii coloanei şi prevenirea atrofiei musculare paravertebrale.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         diminuarea durerilor şi a contracturilor musculare;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale;

-         prevenirea hipotrofiei musculaturii dorsolombare.

            Masajul trebuie să fie calm şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice, adaptate sensibilităţii regiunilor dorsolombare, constituind totodată şi o procedură de pregătire a bolnavului pentru kinetoterapie. Efleurajul, prin reducerea sensibilităţii, permite executarea şi altor manevre, cum sunt frământarea în cută cu intensitate mică şi vibraţii cu efecte decontracturante.

            În fazele de remisiune a durerilor, se recomandă manevre de stimulare a tonusului şi excitabilităţii musculaturii dorsolombare şi de prevenire a hipotrofiei musculare, cum sunt frământarea mai energică, tapotamentul sub formă de tocat, iar pentru zona lombară bătătoritul.

1.2.     Afecţiuni reumatismale cronice degenarative

            Afecţiunile reumatismale cronice degenerative sau artrozele se caracterizează prin deteriorarea cartilajului articular şi a extremităţilor osoase, leziuni care apar la nivelul coloanei vertebrale şi la articulaţiile membrelor. Artrozele sunt boli ce apar la adulţi sau la persoane în vârstă, în producerea cărora intervin factori mecanici de suprasolicitare articulară, macrotraumatisme sau microtraumatisme repetate, tulburări endocrine şi metabolice. 

1.2.1. Artroza cervicală se manifestă cu dureri la nivelul cefei şi contractura muşchilor acestui segment, care atunci când limitează aproape complet mişcările corpului realizează aspectul clinic de torticolis, de asemenea durerile por iradia într-un membru superior, în nevralgia cervicobranhială, determinată de un proces de discartroză.

Tratamentul artrozei cervicale constă în:

-         repaus;

-         medicaţie antiinflamatoare şi decontracturantă;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Kinetoterapia se aplică după remisiunea fazei dureroase acute.

            Masajul terapeutic urmăreşte:

-         calmarea durerilor;

-         relaxarea musculaturii;

-         reducerea contracturilor musculare.

            Pentru a fi calmant şi miorelaxant se recomandă manevre uşoare şi lente. Se execută neteziri descendente în regiunea cefei, continuate cu fricţiuni şi frământări în cută, a căror intensitate se adaptează sensibilităţii locale. Pentru decontracturare musculară se efectuează vibraţii cu vârfurile degetelor pe muşchii cefei. Efectele analgezice şi de relaxare msculară sunt mai bune atunci când masajul se execută după o procedură de termoterapie cum este Soluxul, exceptând cazurile la care există o nevralgie cervicobranhială unde aplicarea căldurii este contraindicată.

1.2.2.  Artroza lombară se poate manifesta clinic prin:

1.2.2.1.   lombalgie acută;

1.2.2.2.   lombalgie cronică;

1.2.2.3.   lombosciatică.

            În lombosciatică există afectarea unei rădăcini a nervului sciatic produsă de procesul de discartroză, care favorizează migrarea nucleului pulpos al discului intervertebral.

1.2.2.1. Lombalgia acută sau lumbago acut se manifestă cu dureri accentuate instalate brusc ce se exacerbează la mişcări şi contractură musculară reducând aproape complet mobilitatea coloanei la acest nivel.

Tratamentul constă în:

-         repaus la pat;

-         medicamente analgezice, antiinflamatoare şi decontracturante;

-         electroterapie;

-         masaj.

Masajul terapeutic este calmant şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent. Se recomandă neteziri cu faţa palmară a mâinilor pentru reducerea sensibilităţii ţesuturilor superficiale, după care se aplică frământări uşoare şi virbraţii efectuate cu palma pentru contracturare musculară. De asemenea, se poate face masaj cu aparatul de vibromasaj.

1.2.2.2. Lombalgia cronică prezintă dureri moderate (ce apar frecvent la primele mişcări după ridicarea din pat sau la efectuarea unui efort de ridicare a greutăţilor), contractură musculară variabilă şi limitarea uşoară a mişcărilor coloanei în zona lombară.

            Lombalgia cronică poate rămâne în continuarea unui episod de lumbago acut.

            Tratamentul lombalgiei cronice constă în:

-         evitarea eforturilor fizice deosebite;

-         medicaţie analgezică, antiinflamatoare şi decontracturantă, iar în caz de intensificare a durerilor:

-         fizioterapie

-         kinetoterapie

-         masaj.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         diminuarea durerilor;

-         menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii lombare;

-         prevenirea hipotoniei musculare;

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi a troficităţii locale.

            Se recomandă efleuraj cu palma sau cu degetele îndoite în pieptene, continuat cu fricţiuni cu partea dorsală a pumnului şi frământări în cută. Când nu există contractură musculară se poate aplica tapotamentul sub formă de tocat sau bătătorit.

            Masajul se poate executa după o procedură de termoterapie, Solux, pentru întărirea efectelor calmante şi decontracturante.

            Hidromasajul sub formă de duş-masaj sau duş subacval, cu asocierea factoruli termic, are efect în profunzime chiar pe această regiune unde la pacienţii supraponderali stratul părţilor moi este voluminos.

1.2.2.3. Lombosciatica se manifestă cu dureri lombare instalate brusc în timpul ridicării unei greutăţi sau la redresarea coloanei vertebrale. În alte cazuri durerea se instalează lent, accentuându-se progresiv. Din zona lombară durerea iradiază în unul din membrele inferioare.        Când este afectată rădăcina L₅, iradierea durerii este pe partea posterioară a coapsei, faţa externă a gambei şi partea dorsală  a piciorului. Când este afectată rădăcina Si, durerea iradiază pe partea posterioară a coapsei, a gambei şi planta piciorului.

            Există parestezii, contractură musculară lombară şi limitarea mişcărilor în coloană.

            Tratamentul în lombosciatică, faza acută, algică, cuprinde:

-         repaus pe pat tare;

-         medicaţie analgezică, antiinflamatoare şi decontracturantă;

-         electroterapie;

-         masaj.

1.2.3. Artroza coxofemurală sau coxartorza este o afecţiune care apare la persoane ce au depăşit 50 de ani şi este una dintre formele cele mai invalidante.

            Se manifestă cu dureri localizate în regiunea inghinală sau fesieră, ce pot iradia în coapsă, fiind intensificate de mers pe scări sau teren accidentat. Muşchii periarticulari pot prezenta contracturi. În faze mai avansate apare hipotrofia musculară, limitarea mişcărilor articuare şi imporanţa funcţională relativă a membrului inferior de partea afectată.

             Tratamentul coxartrozei este complex şi cuprinde:

-         repausul articular intermitent;

-         dietoterapie pentru reducerea excesului ponderal;

-         medicamente analgezice, antiinflamatoare şi decontracturante;

-         fizioterapie;

-         balneoterapie;

-         kinetoterapie;

-         masaj.

            În studiile avansate de deformarea capului femural, dureri şi impotenţă funcţională accentuată, este indicat tratamentul chirurgical.

            Prin masajul terapeutic se urmăreste:

-         diminuarea durerii;

-         decontracturarea musculară;

-         pentru musculatura învecinată articulaţiei se urmăreşte îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii în vederea prevenirii hipotrofiei;

-         masajul constituie, în acelaşi timp, un mijloc important de pregătire a bolnavului pentru kinetoterapie.

            Masajul trebuie să fie calmant şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent. Efleurajul se face cu palmele pe regiunea fesieră, mergând lateral spre regiunea trohanteriană şi în jos spre coapsă, după care se continuă cu fricţiuni şi frământări a căror intensitate este adaptată sensibilităţii locale. Vibraţiile se efectuează cu palmele, pentru relaxare. Pe musculatura învecinată coapsei, pentru prevenirea hipotoniei şi hipotrofiei, se aplică manevre mai energice, cum sunt fricţiunile cu "rădăcina" mâinii, tapotamentul sub formă de tocat, bătătoritul, cernutul şi rulatul.

            Efecte bune de cedare a durerii, de decontracturare, se obţin prin efectuarea masajului după o procedură de termoterapie, baie parţială de lumină sau Solux.

            Hidromasajul, prin procedurile de duş-masaj şi în special duşul subacval, poate realiza în profunzime o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi a troficităţii locale, ca şi o relaxare musculară în această regiune unde articulaţia este acoperită de un strat celuloadipos şi muscular voluminos.

1.2.4. Artroza genunchiului sau genartroza este o afecţiune ce apare la persoanele trecute de 50 de ani, care se manifestă prin: dureri la primele mişcări după ridicarea din pat sau în legătură cu schimbările meteorologice, contractură musculară, hipotrofie musculară mai ales la nivelul cvadricepsului, reacţie sinovială cu hidrartroză.

            Tratamentul genartrozei constă în:

-         repaus segmentar intermitent;

-         dietă pentru reducerea excesului de greutate corporală;

-         medicamentaţie analgezică-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         balneoterapie;

-         masaj.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale;

-         îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii musculare;

-         pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie.

            Masajul se aplică la genunchi şi coapsă, se efectuează efleuraj cu palmele, fricţiuni cu "rădăcina" mâinii, frământări în cută, combinate cu cernut sau rulat şi tapotament energic sub formă de tocat sau bătătorit. Se insistă îndeosebi pe cvadriceps pentru prevenirea hipotrofiei care afectează frecvent acest muşchi. Masajul articular al genunchiului constă în neteziri, fricţiuni care se încheie cu tracţiuni, cu menţiunea că acest masaj este contraindicat când există fenomene congestive sau hidrartroză. Masajul articulaţiei îmbunătăţeşte circulaţia sanguină locală, supleţea formaţiunilor capsuloligamentare şi mobilitatea articulară.

1.2.5. Periartrita scapulohumerală

            Este una din formele cele mai frecvente ale reumatismului abarticular, determinată de procese inflamatoare şi degenerative ale tendoanelor şi burselor din jurul articulaţiei umărului.

În faza acută, afecţiunea se manifestă prin dureri spontane, care se exacerbează la mişcările braţului, contractură musculară şi limitarea accentuată a mişcărilor în articulaţia umărului.

            Tratamentul periartritei scapulohumerale cuprinde:

-         repaus segmentar;

-         medicamentaţie analgezice, antiinflamatoare şi decontracturante;

-         electroterapie analgezică.

            O dată cu regresiunea fenomenelor dureroase se introduc kinetoterapia în mod progresiv şi masajul.

            Masajul terapeutic urmăreşte:

-         diminuarea durerilor;

-         reducerea contracturii musculare;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale.

            Este un masaj sedativ şi miorelaxant ce foloseşte manevre cu intensitate mică şi lente.             Efleurajul se execută pe partea anterioară şi posterioară a umărului, până în regiunea supraclaviculară şi supraspinoasă, urmate de frământări uşoare, adaptate sensibilităţii locale şi vibraţii fine efectuate cu palma pentru decontracturarea musculară.

            După remisiunea durerilor, se recomandă manevre de stimulare şi tonifiere musculară pentru prevenirea hipotrofiei, utilizând fricţiuni cu degetele şi tapotament sub formă de bătătorit în ventuză sau tocat, realizând totodată pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie. Masajul articulaţiei se face aplicând fricţiuni cu vârfurile degetelor, pe partea anterioară a capsulei, după retroflexia braţului, şi pe partea posterioară a capsulei după anteflexia braţului, în scopul asuplizării capsulei, ligamentelor şi ameliorării mobilităţii articulare. Procedurile de hidromasaj, duş-masaj şi duşul subacvatic se pot utiliza cu aceleaşi efecte.

 AFECŢIUNI TRAUMATICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR LA SPORTIVI ŞI SECHELELE POSTTRAUMATICE

Contuzia

            Este o afecţiune a aparatului locomotor datorată unui traumatism direct ce poate interesa articulaţiile sau muşchii. Ea se manifestă prin dureri locale, tumefiere, echimoze, impotenţa funcţională variabilă în funcţie de gravitatea traumei.

            Tratamentul contuziei, în stadiul acut, constă în:

-         repaus segmentar;

-         analgezice-antiinflamatoare aplicate local;

-         fizioterapie;

-         masaj cu gheaţă;

-         masaj manual.

            Masajul cu gheaţă se poate aplica pe zona afectată efectuând neteziri cu o bucată de gheaţă cu efecte analgezice locale, decontracturante şi de prevenire a edemului.

            Masajul manual se poate apilica la distanţă, proximal şi distal, în raport cu zona lezată.

            Prin masaj se urmăreşte:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine;

-         reducerea tulburărilor vasculotrofice;

-         favorizarea resorbţiei edemelor;

-         asigurarea unei bune troficităţi;

-         menţinerea tonusului musculaturii învecinate.

            Se execută neteziri cu palma, continuate cu fricţiuni, frământări, tapotament în ventuză sau tocat şi vibraţii.

Entorsa

            Este o afecţiune articulară datorată unui traumatism indirect, care prin distensia capsulei şi ligamentelor produce rupturi parţiale sau totale, dezinserţii ale acestor formaţiuni anatomice.            Ea se manifestă prin: dureri, tumefieri articulare, hidrartroză, edeme periarticulare, echimoze şi impotenţă funcţională relativă.

            Tratamentul constă în:

-         în stadiul acut:

-         crioterapie;

-         repaus segmentar sau imobilizare în aparat gipsat.

-         în entorsa gravă:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare;

-         electroterapie;

-         masaj cu ghea;ţă

-         masajul manual şi kinetoterapia se pot aplica la distanţă de articulaţia afectată, pe segmentele distal şi proximal.

            Prin masaj se urmăreşte:

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine;

-         reducerea edemelor;

-         menţinerea elasticităţii şi tonusului muscular;

-         prevenirea hipotrofiei.

            Se recomandă efleuraj, fricţiuni şi frământat mai energic, rulat, cernut, tapotament în ventuză sau tocat. Pe articulaţia afectată se pot aplica neteziri cu o bucată de gheaţă, procedură cu efecte analgezice, resorbitive şi de prevenire a tulburărilor vasculotrofice.

            Sechelele după entorsă

            Entorsa de gradul II sau III, după tratamentul ortopedic poate lăsa ca sechele dureri, tulburări vasculotrofice, hipotrofie musculară, redoare articulară, hidrartroză.

            Tratamentul de recuperare al acestor sechele este complex şi constă în:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare aplicate local;

-         fizioterapie;

-         kinetoterapie;

-         tratament balnear;

-         masaj.

            Printre obiectivele masajului menţionăm:

-         diminarea durerilor;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine;

-         reducerea tulburărilor vasculotrofice;

-         mobilizarea şi asuplizarea formaţiunilor capsuloligamentare;

-         ameliorarea  mobilităţii articulare;

-         reducerea hipotrofiei musculare.

            Procedura constituie, totodată, pregătirea bolnavilor pentru efectuarea kinetoterapiei care se adresează articulaţiei şi muşchilor de pe segmentele învecinate.

            Masajul articular constă în efleuraj cu efect sedativ şi fricţiuni care mobilizează şi favorizează supleţea capsulei articulare şi a ligamentelor. Pe segmentele învecinate articulaţiei se execută un masaj de stimulare şi tonifiere a muşchilor, de reducere a tulburărilor vasculotrofice, folosind neteziri, fricţiuni energice cu palma sau cu pumnul, frământări în cută, rulat şi tapotament în ventuză, tocat sau bătătorit, în funcţie de volumul părţilor moi.

Luxaţia

            Este o afecţiune articulară caracterizată prin dislocare extremităţilor osoase interarticulare.

            Tratamentul luxaţiei este ortopedic, constând în reducerea luxaţiei şi imobilizarea în bandaj sau aparat gipsat, a articulaţiei afectate.

            După tratamentul ortopedic pot rămâne sechele cum sunt: dureri, limitarea mişcărilor, hipotrofie musculară, tulburări vasculotrofice.

            Tratamentul sechelelor după luxaţie constă în:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare aplicate local;

-         fizioterapie;

-         kinetoterapie;

-         masaj;

-         tratament balnear.

            Masajul are ca efect:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale;

-         reducerea tulburărilor vasculotrofice;

-         mobilizarea şi tonificarea formaţiunilor capsuloligamentare;

-         îmbunătăţirea tonusului musculaturii învecinate.

            Pentru masajul articular se recomandă efleuraj cu palma, continuat cu fricţiuni cu vârfurile degetelor. Pe segmentele învecinate articulaţiei afectate se execută frământări, rulat şi tapotament în ventuză, tocat sau bătătorit, manevre care combat hipotonia şi hipotrofia musculară. Aplicarea duşului subacval este un mijloc eficace în reducerea proceselor aderenţiale şi ameliorarea mobilităţii articulare.

            Sechelele după fractură

            După tratamentul ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat rămân o serie de sechele care interesează articulaţiile şi musculatura învecinată leziunii osoase. Sechelele sunt reprezentate de dureri, tumefieri, redoare articulară, hipotrofie musculară, tulburări vasculotrofice, edeme, fibrozare şi induraţie a ţesuturilor subcutanate.

            Tratamentul acestor sechele cuprinde:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         kinetoterapie;

-         masaj;

-         balneoterapie.

            Obiectivele masajului constau în:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine;

-         înlăturarea tulburărilor vasculotrofice;

-         mobilizarea şi asigurarea supleţii formaţiunilor capsuloligamentare pentru ameliorarea mobilităţii articulare;

-         îmbunătăţirea elasticităţii şi tonicităţii musculare.

            Masajul realizează o pregătirea a segmentului afectat pentru kinetoterapie. Se execută un masaj articular cu neteziri şi fricţiuni pentru îndepărtarea proceselor aderenţiale şi asuplizarea capsulei articulare, după care se face masajul pe segmentele învecinate zonei lezate. Se aplică un efleuraj cu palma, urmat de fricţiuni cu degetele sau cu palma, procedee care favorizează circulaţia sanguină şi resorbţia edemelor. Se continuă cu frământare, rulat, cernut şi tapotament în ventuză sau tocat, manevre ce stimulează tonusul muscular. Aplicarea masajului după o procedură de termoterapie măreşte eficienţa terapeutică.

            Ruptura musculară

            Este o afecţiune care se produce prin solicitarea excesivă a unui grup de muşchi. Ea poate fi ruptură fibrilară, ruptură parţială, ruptură totală.

            Ruptura musculară se manifestă prin durere vie, instalată brusc în timpul unui efort, echimoze, tumefiere locală, când există un hematom, şi impotenţă funcţională relativă a segmentului afectat.

            Tratamentul rupturii musculare parţiale şi totale este ortopedic şi chirurgical.

            Tratamentul rupturilor fibrilare cuprinde:

-         repaus segmentar;

-         crioterapie;

-         medicaţie analgezică-antiinflamatoare aplicată local;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Masajul se face la distanţă de locul unde e situată leziunea fibrilară şi are efect calmant şi miorelaxant, aplicând manevre blânde, efectuate lent. Se execută efleuraj cu palma pentru efect sedativ, după care se aplică frământări şi fricţiuni uşoare în scopul îmbunătăţirii circulaţiei şi troficităţii locale, precum şi vibraţii cu efecte de relaxare musculară.

            Ruptura musculară poate lăsa ca sechelă o cicatrice dureroasă care este percepută mai ales în timpul exerciţiilor pe parcursul antrenamentului. Durerile, de obicei moderate, se datorează lipsei de elasticitate şi supleţe a cicatricei.

            Tratamentul cicatricei algice constă în:

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Masajul terapeutic urmăreşte :

-         revenirea supleţii tonusului la nivelul cicatricei;

-         mobilizarea ei pe straturile mai profunde;

-         activarea circulaţiei sanguine cu ameliorarea metabolismului local.

            Se efectuează neteziri cu acţiune sedativă, apoi fricţiuni la nivelul cicatricei şi în jurul ei, precum şi frământări cu 2 degete, policele şi indexul.

            De asemenea, masajul sub formă de duş subacval pe muşchiul afectat reprezintă o procedură eficientă.

            Tendinopatia

            Este o afecţiune determinată de solicitările repetate exercitate asupra unui tendon în cursul antrenamentelor şi competiţiilor.

            Ea poate interesa tendonul propriu-zis, în cazul tendinitei, teaca tendonului , în tenosinovită, şi zona de inserţie a tendonului, în cazul entezitei.

            Se manifestă prin durere, tumefiere şi crepitaţii când e afectată teaca tendonului, şi impotenţă funcţională relativă a segmentului lezat.

            În stadiul acut, tratamentul constă în:

-         repaus segmentar;

-         crioterapie;

-         medicamente analgezico-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         masaj cu gheaţă.

            Masajul cu gheaţă se face prin netezirea cu o bucată de gheaţă a tendonului afectat, procedură ce are efecte analgezice, antiinflamatoare şi de prevenire a tumefierii.

            După reducerea durerilor şi fenomenelor inflamatoare, se poate aplica masajul manual.        Se efectuează efleuraj, fricţiuni cu scopul ameliorării circulaţiei sanguine şi troficităţii locale, îndepărtării eventualelor aderenţe şi restabilirii condiţiilor de alunecare fiziologice ale tendonului.

            Am redat succint câteva stări patologice în care masajul poate fi benefic în terapia de recuperare, întrucât se poate practica şi la domiciliu, sub o supraveghere competentă.

                   

I. AFECŢIUNI MUSCULARE

a)     Miozitele de efort

            Miozitele de efort sunt afecţiuni al sistemului muscular, care apar frecvent la persoanele ce practică sportul de performanţă, localizate pe grupul muscular supus unei solicitări deosebit de intense. Ele se caracterizează prin dureri difuze în grupul muscular, însoţite uneori, de hipertonie musculară sau contractură musculară.

            Masajul în terpia acestor afecţiuni are ca obiective:

-         sedarea durerilor;

-         micşorarea hipertoniei musculare sau a contracturii musculare;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine locale;

-         activarea factorilor metabolici la grupul muscular afectat.

            În tratamentul miozitelor de efort, masajul se aplică împreună cu alte mijloace terapeutice, cum sunt:

-         repausul segmentar;

-         aplicaţii locale de analgezice-antiinflamatoare;

-         fizioterapie.

            Masajul are efect calmant şi de relaxare musculară, folosindu-se manevre blânde, de intensitate mică, cu ritm lent. Se execută neteziri ale grupului muscular afectat, apoi se continuă cu fricţiuni uşoare 535o1417f şi mai ales cu vibraţii ce au efect miorelaxant.

            Probabilitatea existenţei unei leziuni musculare fibrilare, ce constituie o contraindicaţie pentru aplicarea masajului pe grupul muscular respectiv, necesită examenul medicului sportiv pentru excluderea acestei eventualităţi.

b)    Torticolis à frigore

            Torticolisul à frigore este o afecţiune ce interesează musculatura cefei, mai ales muşchii trapez şi sternocleidomastoidian, care apare după o expunere la frig sau un curent de aer rece.           El nu este precedat de un traumatism al regiunii cervicale sau legat de existenţa unei artroze la acest nivel. Se manifestă prin dureri cervicale spontane sau în legătură cu mişcările capului, care sunt limitate la existenţa unei contracturi musculare.

            Tratamentul acestei afecţiuni cuprinde:

-         repausul segmentar al regiunii cervicale;

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Masajul terapeutic este calmant şi miorelaxant, utilizându-se manevre uşoare şi în ritm lent. Se folosesc neteziri în sens descendent, de la inserţiile superioare ale musculaturii cefei, pe occipital până la nivelul foselor supraspinoase. Se continuă cu fricţiuni uşoare 535o1417f , făcute cu prudenţă pentru a evita accentuarea fenomenelor dureroase, după care se trece la vibraţii cu degetele. Nu se folosesc manevre de tapotament în stadiul acut, deoarece produc o accentuare a fenomenelor dureroase şi a contracturii musculare.

            Aplicarea masajului după efectuarea unei proceduri de termoterapie, de exemplu Soluxul, măreşte acţiunea analgezică şi miorelaxantă a tratamentului. Cu aceleaşi efecte se poate utiliza şi duşul cu aer cald.

            Presopunctura se poate executa folosind puncte situate în regiunea cefei pe meridianele vezicii urinare şi celei biliare.

c)     Lumbago de efort (lombalgia de efort)

            Lumbago de efort este o afecţiune localizată pe musculatura lombară, determinată de solicitări mai mari şi de durată mai lungă a grupelor musculare respective, în practicare anumitor sporturi de performanţă sau în unele activităţi profesionale. Afecţiunea nu este legată de existenţa unei artroze vertebrale, prezenţa unui traumatism anterior sau a unei suferinţe discale lombare. Se manifestă prin dureri spontane, accentuate de mişcările trunchiului, care pot fi limitate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de existenţa unei contracturi musculare lombare.

            Tratamentul afecţiunii constă în:

-         repaus;

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare şi decontracturante;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Ca obiective, masajul are în vedere diminuarea durerilor şi micşorarea contracturii musculare. El va fi calmant şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice cu ritm mai lent, în funcţie de sensibilitatea fiecărui bolnav. Efleurajul se execută cu palmele ambelor mâini pentru a obţine o calmare a durerilor, după care se continuă cu fricţiune uşoară şi frământare în cută, , evitându-se apariţia unei exagerări a durerilor. Vibraţiile se aplică pe zona unde e prezentă contractura musculară, pentru acţiunea lor miorelaxantă. Masajul terapeutic se poate executa cu aparate de vibromasaj, cu efecte decontracturante şi de sedare a durerilor, dar şi în apă, cu ajutorul duşului subacval având aceleaşi efecte.

d)    Hipotrofiile musculare de inactivitate

            În afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor, reducerea activităţii unui grup muscular sau suprimarea aproape totală a activităţii unui grup muscular, în timpul unei imobilizări în aparat gipsat pentru o fractură, produce iniţial o scădere a tonusului muscular - hipotonie - urmată de o scădere a volumului grupului muscular - hipotrofie musculară sau amiotrofie. O imobilizare prelungită la pat, de exemplu în faze acute ale poliartritei reumatoide, provoacă la nivelul sistemului muscular o pregresare a fenomenelor de hipotrofie de 3% în fiecare zi.

            Fenomenele de hipotrofie musculară apar frecvent în traumatismele aparatului locomotor, ce se produc în sportul de performanţă, în special la cazurile unde persistă sechele.

În tratamentul complex de recuperare a hipotrofiilor musculare, pe lângă kinetoterapia de tonifiere musculară se asociază şi masajul simultan.

            Masajul are ca obiective:

-         stimularea tonusului muscular;

-         îmbunătăţirea excitabilităţii,contractibilităţii şi elasticităţii fibrelor musculare;

-         îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie şi metabolice prin activarea circulaţiei sanguine la nivelul muşchilor.

            Este indicat masajul stimulent folosind manevre rapide, intense. Efleurajul iniţial se face cu alunecări centripete, dela extremitatea distală la cea proximală a muşchilor trataţi. Fricţiunea se execută cu "rădăcina" mâinii sau cu partea dorsală a pumnului închis, după care se trece la manevrele indicate în special în hipotrofiile musculare de inactivitate, care sunt frământarea şi baterea. Frământarea poate folosi procedeul în cută sau în brăţară, terminând cu rulatul sau cernutul la membre, iar tapotamentul prin procedeul tocatului sau al bătătoritului cu partea cubitală a pumnului.

II. AFECŢIUNI CIRCULATORII

a)     Insuficienţa venoasă cronică - varice

            Insuficienţa venoasă cronică, cunoscută pacienţilor cu numele de varice, e o afecţiune ce interesează de obicei venele membrelor inferioare, în cursul căreia se produce o insuficienţă de drenaj sanguin, cu stază cronică şi tulburări trofice secundare. Ea se manifestă cu vene vizibile şi dilatate, edeme, senzaţia de oboseală în picioare, crampe musculare. Varicele apar la persoanele cu o structură mai slabă a peretelui venos având un caracter ereditar.

            Tratamentul insuficienţei venoase constă în:

-         repaus în poziţie culcat, cu piciorul ridicat la 15⁰ peste orizontală;

-         purtarea de bandaje elastice sau ciorapi elastici;

-         medicamente pe bază de aescină sau flavonoizi;

-         hidroterapie alternantă (rece-cald);

-         masaj.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         îmbunătăţirea circulaţiei venoase de întoarcere;

-         micşorarea stazei sanguine cu reducerea edemelor;

-         ameliorarea condiţiilor trofice locale cu menţinerea elasticităţii tegumentelor;

-         prevenirea proceselor de dermatoscleroză şi a celor de celulită indurativă în ţesuturile subcutanate.

            Se foloseşte efleurajul la gambe şi coapse în sens centripet care uşurează hemodinamica venoasă. Se aplică fricţiunea, mai ales contra tulburărilor vasculotrofice ale pielii şi ţesuturilor subcutanate.

            Se continuă cu tapotamentul percutat, procedură de tonificare a pereţilor venoşi. Masajul este contraindicat atunci când apar stări inflamatorii, tromboflebite şi flebotromboze.

b)    Staza limfatică

            Staza limfatică este prezentă în limfedemul primar, afecţiune cu caracter ereditar, cauzată de o proastă dezvoltare sau dilatare a vaselor limfatice. Spre deosebire de acesta, limfedemul secundar apare în cursul  unor afecţiuni inflamatoare sau parazitare şi tratamentul său este cel al bolilor respective.

            Limfedemul primar se manifestă cu edeme, în special la membrele inferioare, care cu timpul produc modificări trofice la nivelul pielii şi ţesuturilor subcutanate caracterizate prin atrofie, fibroză şi celulită.

            Tratamentul se realizează prin:

-         compresiuni cu bandaje sau ciorapi elastici;

-         medicamente diuretice;

-         repaus în poziţie culcat cu membrele inferioare ridicate ;

-         masaj.

            Masajul are ca obiective:

-         favorizarea circulaţiei limfatice cu reducerea edemelor;

-         menţinerea elasticităţii pielii şi a supleţei ţesuturilor subcutantate;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine pentru prevenirea tulburărilor trofice locale.

            Se execută neteziri profunde pe gambe şi coapse, în sens circular, pentru a realiza mobilitatea pielii şi ţesutului subcutanat în toate sensurile pentru a facilita circulaţie limfatică, apoi fricţiuni cu ambele mâini pentru a îmbunătăţii circulaţia sanguină şi favoriza resorbţia edemelor dar şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor trofice locale.

III. AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS PERIFERIC

a)     Polinevrite

            Polinevritele sau polineuropatiile sunt afecţiuni care lezează în acelaşi timp mai mulţi nervi. Se caracterizează prin afectarea bilaterală a membrelor, mai ales a celor inferioare, manifestându-se cu paralizii flasce, amiotrofii, dureri, parestezii. Ele pot fi provocate de diferite cauze: intoxicaţii cu medicamente, plumb, alcool, boli infecţioase, diabet şi carenţe de vitamine B_1, B_6, B_12, etc.

            Tratamentul, în faza de început, cuprinde:

-         repaus;

-         medicamente pentru boala ce a determinat afectarea nervilor;

-         vitamine din complexul B;

-         analgezice;

-         posturi pentru prevenirea atitudinilor vicioase.

            În faza de convalescenţă se introduce kinototerapia, masajul şi electroterapia de stimulare musculară.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguin şi limfatice cu activarea proceselor metabolice în membrele afectate;

-         menţinerea unor condiţii trofice bune, a elasticităţii şi excitabilităţii muşchilor denervaţi;

-         combaterea edemelor;

-         prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesutului celular subcutanat.

            Masajul este stimulent cu manevre energice, începând cu segmentul distal al membrului şi continuând cu cel proximal. Efleurajul se efectuează cu ambele mâini, alternativ, continuat cu fricţiuni, manevre care se adresează tegumentelor şi ţesutului subcutanat şi circulaţiei sanguine locale. Frământarea şi baterea sunt manevrele cele mai potrivite pentru musculatura hipotrofică folosind ca procedee frământarea în cută, cernutul, rulatul, baterea în ventuză sau bătătoritul, în funcţie de volumul maselor musculare şi gradul lor de sensibilitate.

b)    Paralizia facială periferică

            Paralizia facială periferică este tot o afecţiune a nervului provocată de procese ischemice, inflamatoare sau viroze ce lezează nervul în porţiunea sa intratemporală. Se manifestă cu pareza diferiţilor muşchi pieloşi ai feţei de partea unde este afectat nervul.

            Tratamenul constă în:

-         administrarea de medicamente antiinflamatoare cortizonice;

-         fizioterapie;

-         masaj;

-         kinototerapie;

-         exerciţii de mimică în oglindă.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine la nivelul musculaturii afectate;

-         menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii fibrelor musculare;

-         prevenirea amiotrofiei.

            Masajul, împreună cu kinetoterapia, constituie mijloacele cele mai importante pentru recuperarea mişcărilor mimicii.

Se foloseşte un masaj stimulant executat într-un ritm viu. Netezirile se fac cu vârful degetelor, începând de la linia mediană a feţei şi ajungând în partea laterală a acesteia, după care se continuă cu fricţiuni, ciupituri şi batere sub formă de percutat.

c)     Pareze traumatice ale nervilor periferici

            Parezele traumatice ale nervilor periferici sunt provocate de diferite traumatisme la nivelul membrelor: contuzii, compresiuni, luxaţii, fracturi, plăgi. Ele se manifestă cu dispariţia mişcărilor voluntare efectuate de muşchii inervaţi de nervul lezat, amiotrofie, tulburări de sensibilitate, tulburări vasculotrofice ale pielii şi ţesutului subcutanta. În funcţie de gradul leziunii, afecţiunea e mai gravă în secţiunea completă a nervului şi mai uşoară în cazul unor leziuni parţiale ale nervului.

            Tratamentul de recuperare al neuropatiei traumatice este complex cuprinzând:

-         posturi funcţionale ce împiedică apariţia atitudinilor vicioase;

-         electroterapie de stimulare a musculaturii;

-         kinetoterapie;

-         masaj.

            În secţiunea nervului este necesară intervenţia chirurgicală, neurorafia.

           

IV. AFECTIUNI ALE APARATULUI CARDIO- VASCULAR:

            edeme ( atunci cand sunt produse de tulburari circulatorii periferice, masajul avand drept scop de a favoriza intoarcerea venoasa;se fac neteziri de la varful degetelor pana la radacina coapsei, framantari in acelasi sens ; este contraindicat masajul in boli cardio-vasculare avansate! ) .
            varice (constau in dilatatii venoase superficiale; beneficiaza de masaj cu foarte bune rezultate in fazele initiale pentru a favoriza circulatia sangelui si tonifierea peretilor vasculari; contraindicate in ulcer varicose, inflamatia venelor).

V. AFECTIUNI METABOLICE :

            obezitate, celulita -masajul contribuie la usurarea eliminarii toxinelor, produsilor rezultati din arderea grasimilor; este obligatoriu sa fie insotit de un regim alimentar hipocaloric si gimnastica medicala ;se fac neteziri, framantari energice insotite de miscari active.
            afectiuni ale aparatului digestiv :ptoza gastrica, atonia gastrica, constipatia pot fi ameliorate prin masaj; se fac neteziri superficiale, presiuni, vibratii.MASAJUL TERAPEUTIC ( MASAJUL  MEDICAL SAU RECUPERATOR )

           

Despre masajul terapeutic

            Tratementul prin masaj este o prelucrare complexă ce abordează integral sau parţial, din aproape în aproape, strat cu strat, toate părţile corpului (tegument, ţesut subcutanat, muşchi, tendoane), urmărind atent răspunsul zonelor reflexe a punctelor de pe meridianele energetice, cât şi orice reacţie psihologică a pacientului.

            Spre deosebile de masajul clasic, în masajul terapeutic nu există o rutină standard de lucru, ci adaptăm masajul fiecărui pacient. Această terapie impune să se lucreze cu gingăşia cu care o mamă tratează cu copil şi cu bucuria, dragostea, cu care ai trata o rudă sau un prieten bun.

Afecţiuni

            Există două tipuri de afecţiuni: acute şi cronice.

            -afectiunea cronică: doare noaptea, este ameliorată la căldură, mişcare, masaj,  presiune, este agrenată la rece. Se caracterizează printr-o durere fixă, continuă, profundă.

            -afecţiunea acută: doare ziua, este agrenată la căldură, mişcare, presiune, ameliorată la rece. Este o durere mobilă, intermitentă, superficială care nu suportă masaj.

Zonele de masaj

Spatele:

principalul meridian de oe spate este meridianul vezicii urinare, cel mai lung de pe corpul omenesc. Acest meridian acoperă, pe lângă fun cţia urinară, toate asociaţiile înrudite cu reproducerea, vigoarea, oasele, dinţii şi părul de pe cap. Cel mai important aspect al aplicării masajului pe spate este stimularea nervilor spinali care alimentează toate organele interne. Punctele situate mai sus influenţează plămânii şi inima; cele din regiunea mediană a spatelui afectează organele responsabile de digestie; zona lombară este conectată cu rinichii şi cu cele două intestine.

                                                               

       

Soldurile:  

Din punct de vedere structural, şoldurile reprezintă o zonă complexă, întrucât constituie punctul de joncţiune dintre principala masă a corpului şi mijlocul său principal de susţinere şi de transport, picioarele. Dezechilibrul structural al şoldurilor este de multe consecinţa lipsei de coordonare între picioare şi axa coloanei vertebrale şi aceasta provoacă dureri în regiuena şalelor şi discomfort în zona pelviană. Impulsurile primare de mânie şi sexualitate sunt generate tot în şolduri, deoarece mânia implică lovirea cu piciorul şi reflexul de a bătea din picior, iar sexualitatea presupune mişcarea liberă a şoldurilor. Şalele şi fesele pot deveni  tensionate ca urmare a unei reprimări de lungă durată a orcăruia dintre aceste instincte, sau pur şi simplu ca urmare a unei vieţi nefiresc de sedentare pe care o duc mulţi dintre noi.  Meridianul vezicii urinare este principalul meridian de pe şolduri, aşa cum este şi pe spate. Meridianul veziculei biliare de pe părţile laterale ale feselor are un punct principal situat uşor în spatele şi deasupra punctului unde oasele ies uşor  în afară. Aplicarea masajului aici poate fi  de mare folos pentru alinarea durerilor de şale sau a durerilor sciatice. Masajul aplicat în regiunea şoldurilor detensionează regiunea lombară. Potoleşte durerile menstruale şi cele provocate de cistită şi toate felurile de congestie şi de dureri din zona pelviană. Este extrem de calmant şi de relaxant, mai ales pentru femei care sunt mai susceptibile la congestii pelviene decât bărbaţii.

        

Spatele şi partea exterioară a picioarelor:

Principalele meridiane de pe spatele piciorului – meridianul vezicii urinare şi perechea sa, meridianul rinichilor – aparţin elementului Apă. Meridianul vezicii urinare se continup în josul piciorului, începând de la coloană, iar meridianul rinichiului urcă prin importanţii muşchi care se conectează cu pelvisul şi şalele, ceea ce face din spatele piciorului o zonă utilă pentru tratarea durerilor de şale. Meridianul veziculei bibliare traversează exteriorul piciorului.Vezicula biliară tinde să reacţioneze mai mult la stresul psihic, la luarea deciziilor şi preocupărilor legate de activitatea profesională, în vreme ce funţia sa pereche, ficatul, este mai afectată de factorii emoţionali. Stresul psihic care afectează meridianul poate provoca tensionarea gâtului şi a umerilor, dureri de cap şi chiar migrene, întrucât meridianul veziculei biliare traversează gâtul, umerii şi părţile laterale ale capului. Cu toate că este evident benefic să se lucreze asupra zonelor afectate, în practică puteţi trata aceste afecţiuni lucrând pe partea laterală a piciorului.

           

Spatele umerilor:

Este o zonă în care tensiunea este aproape universală. În orice caz, această tensiune poate avea numeroase cauze, unele având originea în alte părţi ale corpului, aşa încât nu fiţi tentaţi să aplicaţi masaj numai umerilor. Problema va reveni curând dacă nu localizaţi şi nu trataţi adevărata  în decursul unui tratament corporal complet. Pe spatele umerilor există trei zone principale care trebuie tratate. Prima este partea de sus a umerilor, care este conectată cu meridianul veziculei biliare. Întrucât vezicula biliară este legată de stresul intelectual, această zonă este aproape întotdeauna sensibilă. În afară de eliminarea stresului, mai este bună şi pentru tratarea răcelilor şi a durerilor de cap. A doua zonă este partea centrală a umerilor, dintre omoplaţi. Aceasta este porţiunea din meridianul vezicii urinare. Punctele situate cel mai sus sunt bune pentru răceală, tuse şi orice probleme ale plămânilor. Cele de mai jos afectează inima şi circulaţia sanguină, fiind totodată bune pentru anxietate, tristeţe profundă şi insomnie. Omoplaţii constituie a treia zonă, fiind traversaţi de meridianul intestinului subţire, care este responsabil de digestie, de funcţia ovariană la femei şi cu funcţia intelectuală a clarităţii intuitive.

Partea din faţă a umerilor şi a gâtului:

Masajul aplicat pe partea din faţă a corpului începe cu umerii şi gâtul. Slăbiciunea părţii din faţă a umerilor provoacă adesea încordarea muşchilor din spate. De multe ori umerii gârboviţi sau lăsaţi sunt o consecinţă a unei porniri instinctive de protejare a unui piept slăbit sau, uneori, pentru protejarea unui centru al “inimii” excesiv de vulnerabil, pornire care se manifestă prin aducerea umerilor în faţă. Aceste afecţiuni pot fi tratate cel mai eficient din faţă. Meridianele Trei Focare ale intestinului subţire, ale intestinului gros şi ale stomacului acoperă partea din faţă şi părţile laterale ale gâtului, făcând ca această zonă să fie foarte conectată cu funcţia digestivă – şi, într-adevăr, gâtul este una din cele mai sus situate componente ale tractului digestiv. Întrucât fiecare meridian are pe lângă funcţia fizică şi o funcţie psihologică, aceste meridiane se ocupă şi cu “digerarea” informaţiilor şi a evenimentelor. Când ne confruntăm în viaţă cu ceva greu de “înghiţit” sau de “digerat”, se creează o tensiune în muşchii gâtului şi ai cefei, pe lângă faptul că este afectată digestia. Masajul aplicat în această regiune implică o rotire delicată a muşchilor, mai degrabă decât aplicarea dirtectă a presiunii, ceea ce ar putea dăuna traheei sau arterelor.

Capul şi faţa:

Pentru mulţi oameni, aceasta este cea mai relaxantă şi mai liniştitoare parte a tratamentului. Din cauza tendinţei spre o viaţă interioruzată, cu accent pe efortul intelectual, în zona capului se acumulează un exces de energie şi de tensiune. Şi, dat fiind numărul mare de meridiane care încep şi se termină pe faţă, blocajele pot apărea cu uşurinţă, având drept

consecinţe vizibile ridurile, petele şi “căderea” pielii, precum şi alte afecţiuni mai grave. Masajul aplicat în aceste zone îndepărtează toate obstrucţiile, în felul acesta eliminând tensionarea şi, ca un efect colateral fericit, înfrumuseţând aspectul feţei. Meridianele care încep pe cap şi pe faţă sunt meridianul vezicii, al veziculei biliare şi al stomacului. Cele care se sfârşesc aici sunt Vasul Guvernor, Vasul Concepţiei, Trei Focare şi meridianele intestinelor gros şi subţire. Secvenţa noastră de masaj pentru cap şi faţă constă în principal din aplicare presiunii mai degrabă pe anumite puncte cheie decât pe meridiane. Punctele de pe faţă sunt folosite cel mai des pentru eliminarea tensiunilor, durerilor şi congestiilor locale. Efectul lor pe restul meridianelor se face simţit mai degrabă la nivelul energiei subtile decât la cel al energiei fizice. Astfel, un punct de pe meridianul vezicii urinare din apropierea ochiului nu va afecta vezica urinară.

Braţele şi mâinile:

Prin braţe şi mâini trec şase meridiane: Meridianul inimii, al intestinului subţire, Protectorul Inimii, Trei Focare, meridianul plămânului şi al intestinului gros. Sistemul oriental consideră inima ca fiind casa spiritului, pe lângă funcţia sa anatomică de centru de control al circulaţiei sanguine. Orice legătură cu conştientul, cum ar fi tulburările psihice, de memorie sauinsomnia, se raportează la inimă. Problemele fizice reale ale inimii pot să implice fie meridianul inimii, fie, mai adesea, Protectorul Inimii. Acest meridian acţionează ca un fel de tampon, protejând inima faţă de stresul emoţional. Dacă protectorul inimii este slab, inima este vulnerabilă la atacuri. Pe lângă funcţia fiziologică de digestie, intestinul subţire este responsabil de funcţiile psihologice discriminare şi conştientizare. Meridianul Trei Focare coordonează şi echilibrează metabolismul, acţionând în cele trei “spaţii de ardere” - zonele superioară, mijlocie şi inferioară ale bustului, care se ocupă, respectiv, de circulaţie şi respiraţie, digestie şi excreţie – şi armonizând sferele lor diferite de activitate. Meridianul plămânului este responsabil de problemele legate de plămâni şi de laringe. Meridianul intestinului gros nu are legătură doar cu intestinul lui; domeniul său îl constituie eliminarea în general, prin piele şi plămâni în particular, astfel încât acneea şi astmul pot fi probleme ale intestinului gros. Întrucât acest meridian trece şi pe la nas, poate fi de folos şi în cazul unei congestii a sinusului sau a nasului.

                                  

                         

           

Contraindicaţiile terapiei prin masaj

           

            Este important să ştim când putem aplica acest mod de tratament, dar este şi mai important, să ştim cand nu trebuie să folosim această terapie. Recomandăm colaborarea cu un medic alopat. Iată câteva din aceste situaţii:

1. Afecţiuni ale pielii, constituie o primă contraindicaţie impotantă şi prin urmare se evită zona respectivă:

-         infecţii (furuncule, foliculită);

-         arsuri, răni deschise;

-         leziuni de natură diabetică;

-         veruci vulgare (negi);

-         herpes (faţă, zona sacrată);

-         melanom (cancerul de piele);

-         infecţii virale (vărsat de vânt, pojar), pot fi transmise, fiind contagioase;

-         sifilis, psoriazis, zona zoster;

-         ciuperci, exeme (boli de piele contagioase);

2. Tumori maligne generalizate – total contraindicat!

3. Boli neuropsihice: meningoencefalite, accidente vasculare acute;

4. Boli acute ale aparatului respirator: pneumonii, pleurezii, pneumotorax;

            5.Boli ale aparatului cardio-vascular:

-         infarct de miocard acut:

-         tulburări severe de ritm cardiac;

-         anevrisme de aortă;

-         afecţiuni acute ale cordului: endocardită, pericardită, miocardită;

-         insufucienţă cardiacă decompensată;

-         HTA (hipertensiune arterială) stadiul II – III;

6. Boli de sânge: hemofilie, leucemii acute, purpurele (în toate aceste situaţii, se sparg uşor capilarele sanguine şi se produc echimoze (vânătăi) greu de resorbit);

7. Boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforaţii, penetraţii, pancreatite şi colecistite acute, hepatite acute, ciroză hepatică decompensată;

            8. Faze acute de reumatisme infecţioase: reumatism poliarticular acut, poliartrită cronică evolutivă, spondilită anchilozantă; în toate aceste situaţii se intervine în faza neinflamatorie (subacută sau cronică);

            9.TBC indiferent de localizare, existând pericolul deseminării agentului infecţios în tot corpul;

10. Afecţiuni acute contagioase: tifos, dizenterie, holeră;

            11.Ultimele 3 – 4 luni de sarcină ale femeii gravide;

12. Fracturi, subluxaţii în stadiile acute (se intervine în faza de recuperare a structurilor moi numai la indicaţia medicului specialist);

            Toate aceste afecţiuni au nevoie de îngrijire medicală specializată şi se intervine numai la indicaţiile medicului, acolo unde, cum şi când este nevoie!

Cele 13 meridiane principale urmărite la masajul terapeutic

           

Daca pana acum nu ati primit un masaj terapeutic, daca v-ati gandit ca este doar un moft, daca v-ati lasat coplesiti de pudoare sau credeti ca nu meritati, daca nu ati stiut cate beneficii poate aduce o sedinta de masaj terapeutic in planul sanatatii corpului fizic, psihic sau mental,  acum este momentul sa incercati! 

            Masajul terapeutic este una dintre terapiile holistice, care trateaza individul ca pe un intreg. La nivel spiritual beneficiile acestui tip de masaj sunt greu de descris, caci avem de-a face cu ceva intrinsec de nedefinit – esenta, “forta vitala”, intregul care este mai mult decat suma partilor, se poate atinge o stare de constientizare sporita, de “prezenta in moment”, acel “aici” si “acum”!

            Cu totii simtim nevoia sa ne relaxam, sa ne putem intoarce “privirile” spre interior, acolo unde, in linistea aparuta sa putem intelege ce anume strica echilibrul si armonia intregului!
            Acum este momentul sa refacem echilibrul si sa redevenim constienti de corpul nostru prin redescoperirea delicatei arte a atingerii. Este o modalitate naturala si simpla pe care o putem folosi pentru a vindeca sau linisti, pentru a alina durerea sau pentru a indeparta tensiunea, dar mai presus de toate, sa exprimam faptul ca ne pasa!

            Masajul terapeutic ne ofera un mijloc de a contracara fluxul neancetat al presiunilor profesionale si casnice. Pentru prea multi dintre noi, rigiditatea si durerea sunt un mod de viata cu care ne-am obisnuit si de multe ori, abia atunci cand ni se face masaj, descoperim ca muschii nostri sunt incordati sau ne dam seama ca o mare parte din energie ne este consumata de aceasta tensiune.
            Masajul terapeutic poate fi o calatorie de autodescoperire, care ne arata cum sa ne simtim mai relaxati si in armonie cu noi insine, sa simtim deplina libertate a unui corp ce se poate misca si respira in voie.
            Masajul terapeutic – se executa pe tesuturile moi ale corpului (muschi), direct pe epiderma folosind uleiuri speciale. Un masaj bun va afecta intreaga fiinta, la toate nivelurile.
            Tratamentul prin masaj este o prelucrare complexa ce abordeaza integral sau partial, din aproape in aproape, strat cu strat toate partile corpului (tegument, tesut subcutanat, muschi, tendoane), urmarind atent raspunsul zonelor reflexe, a punctelor de pe meridianele energetice.

            Masajul terapeutic reprezintă utilizarea acestuia în tratamentul diferitelor afecţiuni, având ca obiectiv favorizarea proceselor de vindecare şi de recuperare funcţională, alături de alţi factori terapeutici în bolile respective

Scopul masajului terapeutic este:

• mai buna irigare a tuturor celulelor corpului,
• eliminarea produsilor toxici rezultati din procesele energetice fiziologice
• stimularea circulatiei sangvine
• elasticizarea tuturor tesuturilor
• relaxarea si tonifierea muschilor,
• intinderea tesutului conjunctiv si al articulatiilor,
• ameliorarea fluxului venos al sangelui,
• calmarea sistemului nervos,
• produce caldura si regleaza temperatura,
• regleaza functiile hormonale
• stimuleaza diureza,
• accelerarea procesului de indepartare a reziduurilor toxice
• stimularea fluxului limfatic si umorilor.
•  La nivel psihic, masajul terapeutic nu numai ca indeparteaza stressul si anxietatea, dar va ajuta sa deveniti mai constienti de corpul dumneavoastra ca intreg.

Este important sa stim si cand nu putem aplica acest mod de tratament. Iata cateva din aceste situatii:
1   afectiuni ale pielii( infectii, arsuri, rani, herpes, melanom, exeme, psoriazis, zona zoster, etc.)
2    boli neuropsihice ( meningoencefalite, accidente vasculare acute)
3    boli ale aparatului respirator ( pneumonii, pleurezii, penumotorax
4    boli ale aparatului cardioi- vascular ( infarct de miocard acut, tulburari severe de ritm cardiac, anevrisme de aorta, endocardita, pericardita, miocardita, insuficienta cardiaca decompensata, hipertensiune arteriala stadiu II – III, etc)
5    boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforatii, pancreattite sau colecistite acute, hepatite acute, ciroza hepatica decompensata)
6   boli de sange : hemofilie, leucemii acute, pururele etc.)
7  faze acute de reumatisme infectioase: reumatism poliarticular acut, poliartrita cronica evolutiva, spondilita anchilozanta – in fazele inflamatorii.
8  TBC indiferent de localizare, existand pericolul diseminarii agentului infectios in tot corpul;
9   tumori maligne generalizate
10  ultimele 3-4 lun de sarcina ale femeii gravide;

            Un masaj efectuat cu grija creeaza o senzatie de bine, insotita de sentimente de incredere in sine si chiar de bucurie. El poate totodata sa elibereze o mare cantitate de energie, care pana atunci se pierdea din cauza tensiunii, poate provoca schimbari profunde ale posturii si a expresiei faciale.

Indicatiile masajului

- se practica in scop terapeutic in cazurile indicate de medic

- masajul are drept scop stimularea proceselor de vindecare si de recuperare functionala, scurtand astfel perioada de incapacitate fizica a persoanei accidentate sau bolnave.

Obiectivele masajului terapeutic  constau în:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine locale;

-         menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii denervate;

-         prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesuturilor subcutanate.

            Masajul recomandat este stimulant, cu manevre energice executate în ritm viu. Netezirile se fac cu ambele mâini, alternativ, iar fricţiunile cu palmele sau partea dorsală a pumnului pentru a influenţa favorabil circulaţia sanguină la nivelul pielii şi ţesuturilor subcutanate.    Fricţiunile, împreună cu ciupiturile, sunt utilizate pentru excitarea mecanică a pielii situată deasupra muşchilor afectaţi, în scopul pregătirii acestora pentru mobilizarea pasivă, fiind procedee reflexoterapeutice ce cresc aferenţele senzoriale către celulele din cornul anterior al măduvei, facilitând contracţia musculară. Frământarea în cută, rulatul şi baterea sub formă de tocat sau bătătorit sunt manevre adecvate pentru influenţarea favorabilă a tonusului şi excitabilităţii muşchilor hipotrofici.

1. AFECŢIUNI REUMASIMALE CRONICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR

            Afecţiunile reumatismale cronice ale aparatului locomotor sunt suferinţe cronice ale articulaţiilor sau ţesuturilor periarticulare. Ele cuprind trei categorii:

1.     Afecţiuni reumatismale cronice cu caracter inflamator;

2.     Afecţiuni reumatismale cronice cu caracter degenerativ;

3.     Reumatisme abarticulare.

1.1.     Afecţiuni reumatismale cronice inflamatorii

Aceste afecţiuni sunt provocate de cauze insuficient precizate presupunându-se existenţa unor agenţi virali sau a unor mecanisme autoimune. Această grupă de reumatisme cuprinde două afecţiuni mai importante:

1.1.Poliartrita reumatoidă;

1.2.Spondilita anchilopoetică.

1.1.  Poliartrita reumatoidă este o afecţiune inflamatoare cronică interesând îndeosebi articulaţiile mici ale degetelor mâinilor, în mod predominant la femei.

Ea se manifestă prin:

-         dureri articulare;

-         redori articulare;

-         tumefieri articulare fuziforme;

-         hipotrofie musculară.

            În stadiile avansate există tumefieri articulare permanente, deformaţii ale degetelor şi anchiloze.

            Tratamentul poliartritei reumatoide este complex şi adaptat fazei clinice pe care o prezintă bolnavul. În fazele acute evolutive, tratamentul cuprinde:

-         repaus;

-         posturi în atele pentru prevenirea poziţiilor vicioase şi a deformaţiilor;

-         medicamente analgezice antiinflamatoare;

-         corticoterapie;

-         crizoterapie;

-         antipaludice de sinteză.

            Pe măsură ce se micşorează fenomenele inflamatorii, se folosesc cu prudenţă:

-         fizioterapia;

-         masajul;

-         kinetoterapia.

             În fazele de remisiune, kinetoterapia şi masajul capătă un rol important în păstrarea mobilităţii articulare, prevenirea hipotrofiilor musculare şi menţinerea troficităţii generale.

            Masajul terapeutic are printre obiective:

-         prevenirea hipotrofiei musculare ce interesează, mai ales, musculatura mâinilor;

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi a troficităţii tegumentelor şi ţesuturilor subcutanate.

            Manevrele se execută cu prudenţă, intensitatea şi ritmul lor fiind adaptate segmentelor tratate. Efleurajul se execută cu pulpa degetelor, se continuă cu fricţiuni, insistând la mâini asupra muşchilor interosoşi, folosind pulpa policelui, apoi cu frământări cu 2 degete şi ciupituri pentru muşchii eminenţelor tenară şi hipotenară. Pe segmentele situate proximal faţă de mâini, se efectuează şi baterea cu procedee mai blânde, de exemplu, frământare în cută, plescăit, percutat.

1.2.  Spondilita anchilopoetică este o afecţiune inflamatoare reumatismală a coloanei, predominantă la bărbaţi cu o anumită particularitate genetică. Ea interesează articulaţiile interpofizare ale vertebrelor şi uneori articulaţiile periferice la membrele inferioare.

            Se manifestă cu:

-         dureri la nivelul coloanei;

-         limitarea mişcărilor;

-         hipotrofie musculară;

-         tendinţă la cifoză dorsală.

            În faze avansate se instalează anchiloza coloanei vertebrale.

            Tratamentul spondilitei anchilopoetice este complex şi adaptat fazei de boală în care se află pacientul.

            În faza evolutivă, terapia constă în:

-         repaus pe pat tare (care va fi tranzitoriu, numai pe perioada cât ţine durerea);

-         posturi corecte pentru prevenirea atitudinilor vicioase;

-         medicamente analgezice antiinflamatoare;

-         corticoterapie;

-         fizioterapie.

            După puseul acut şi atenuarea durerilor se introduce kinetoterapia şi masajul pentru menţinera mobilităţii coloanei şi prevenirea atrofiei musculare paravertebrale.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         diminuarea durerilor şi a contracturilor musculare;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale;

-         prevenirea hipotrofiei musculaturii dorsolombare.

            Masajul trebuie să fie calm şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice, adaptate sensibilităţii regiunilor dorsolombare, constituind totodată şi o procedură de pregătire a bolnavului pentru kinetoterapie. Efleurajul, prin reducerea sensibilităţii, permite executarea şi altor manevre, cum sunt frământarea în cută cu intensitate mică şi vibraţii cu efecte decontracturante.

            În fazele de remisiune a durerilor, se recomandă manevre de stimulare a tonusului şi excitabilităţii musculaturii dorsolombare şi de prevenire a hipotrofiei musculare, cum sunt frământarea mai energică, tapotamentul sub formă de tocat, iar pentru zona lombară bătătoritul.

1.2.     Afecţiuni reumatismale cronice degenarative

            Afecţiunile reumatismale cronice degenerative sau artrozele se caracterizează prin deteriorarea cartilajului articular şi a extremităţilor osoase, leziuni care apar la nivelul coloanei vertebrale şi la articulaţiile membrelor. Artrozele sunt boli ce apar la adulţi sau la persoane în vârstă, în producerea cărora intervin factori mecanici de suprasolicitare articulară, macrotraumatisme sau microtraumatisme repetate, tulburări endocrine şi metabolice. 

1.2.1. Artroza cervicală se manifestă cu dureri la nivelul cefei şi contractura muşchilor acestui segment, care atunci când limitează aproape complet mişcările corpului realizează aspectul clinic de torticolis, de asemenea durerile por iradia într-un membru superior, în nevralgia cervicobranhială, determinată de un proces de discartroză.

Tratamentul artrozei cervicale constă în:

-         repaus;

-         medicaţie antiinflamatoare şi decontracturantă;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Kinetoterapia se aplică după remisiunea fazei dureroase acute.

            Masajul terapeutic urmăreşte:

-         calmarea durerilor;

-         relaxarea musculaturii;

-         reducerea contracturilor musculare.

            Pentru a fi calmant şi miorelaxant se recomandă manevre uşoare şi lente. Se execută neteziri descendente în regiunea cefei, continuate cu fricţiuni şi frământări în cută, a căror intensitate se adaptează sensibilităţii locale. Pentru decontracturare musculară se efectuează vibraţii cu vârfurile degetelor pe muşchii cefei. Efectele analgezice şi de relaxare msculară sunt mai bune atunci când masajul se execută după o procedură de termoterapie cum este Soluxul, exceptând cazurile la care există o nevralgie cervicobranhială unde aplicarea căldurii este contraindicată.

1.2.2.  Artroza lombară se poate manifesta clinic prin:

1.2.2.1.   lombalgie acută;

1.2.2.2.   lombalgie cronică;

1.2.2.3.   lombosciatică.

            În lombosciatică există afectarea unei rădăcini a nervului sciatic produsă de procesul de discartroză, care favorizează migrarea nucleului pulpos al discului intervertebral.

1.2.2.1. Lombalgia acută sau lumbago acut se manifestă cu dureri accentuate instalate brusc ce se exacerbează la mişcări şi contractură musculară reducând aproape complet mobilitatea coloanei la acest nivel.

Tratamentul constă în:

-         repaus la pat;

-         medicamente analgezice, antiinflamatoare şi decontracturante;

-         electroterapie;

-         masaj.

Masajul terapeutic este calmant şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent. Se recomandă neteziri cu faţa palmară a mâinilor pentru reducerea sensibilităţii ţesuturilor superficiale, după care se aplică frământări uşoare şi virbraţii efectuate cu palma pentru contracturare musculară. De asemenea, se poate face masaj cu aparatul de vibromasaj.

1.2.2.2. Lombalgia cronică prezintă dureri moderate (ce apar frecvent la primele mişcări după ridicarea din pat sau la efectuarea unui efort de ridicare a greutăţilor), contractură musculară variabilă şi limitarea uşoară a mişcărilor coloanei în zona lombară.

            Lombalgia cronică poate rămâne în continuarea unui episod de lumbago acut.

            Tratamentul lombalgiei cronice constă în:

-         evitarea eforturilor fizice deosebite;

-         medicaţie analgezică, antiinflamatoare şi decontracturantă, iar în caz de intensificare a durerilor:

-         fizioterapie

-         kinetoterapie

-         masaj.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         diminuarea durerilor;

-         menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii musculaturii lombare;

-         prevenirea hipotoniei musculare;

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi a troficităţii locale.

            Se recomandă efleuraj cu palma sau cu degetele îndoite în pieptene, continuat cu fricţiuni cu partea dorsală a pumnului şi frământări în cută. Când nu există contractură musculară se poate aplica tapotamentul sub formă de tocat sau bătătorit.

            Masajul se poate executa după o procedură de termoterapie, Solux, pentru întărirea efectelor calmante şi decontracturante.

            Hidromasajul sub formă de duş-masaj sau duş subacval, cu asocierea factoruli termic, are efect în profunzime chiar pe această regiune unde la pacienţii supraponderali stratul părţilor moi este voluminos.

1.2.2.3. Lombosciatica se manifestă cu dureri lombare instalate brusc în timpul ridicării unei greutăţi sau la redresarea coloanei vertebrale. În alte cazuri durerea se instalează lent, accentuându-se progresiv. Din zona lombară durerea iradiază în unul din membrele inferioare.        Când este afectată rădăcina L₅, iradierea durerii este pe partea posterioară a coapsei, faţa externă a gambei şi partea dorsală  a piciorului. Când este afectată rădăcina Si, durerea iradiază pe partea posterioară a coapsei, a gambei şi planta piciorului.

            Există parestezii, contractură musculară lombară şi limitarea mişcărilor în coloană.

            Tratamentul în lombosciatică, faza acută, algică, cuprinde:

-         repaus pe pat tare;

-         medicaţie analgezică, antiinflamatoare şi decontracturantă;

-         electroterapie;

-         masaj.

1.2.3. Artroza coxofemurală sau coxartorza este o afecţiune care apare la persoane ce au depăşit 50 de ani şi este una dintre formele cele mai invalidante.

            Se manifestă cu dureri localizate în regiunea inghinală sau fesieră, ce pot iradia în coapsă, fiind intensificate de mers pe scări sau teren accidentat. Muşchii periarticulari pot prezenta contracturi. În faze mai avansate apare hipotrofia musculară, limitarea mişcărilor articuare şi imporanţa funcţională relativă a membrului inferior de partea afectată.

             Tratamentul coxartrozei este complex şi cuprinde:

-         repausul articular intermitent;

-         dietoterapie pentru reducerea excesului ponderal;

-         medicamente analgezice, antiinflamatoare şi decontracturante;

-         fizioterapie;

-         balneoterapie;

-         kinetoterapie;

-         masaj.

            În studiile avansate de deformarea capului femural, dureri şi impotenţă funcţională accentuată, este indicat tratamentul chirurgical.

            Prin masajul terapeutic se urmăreste:

-         diminuarea durerii;

-         decontracturarea musculară;

-         pentru musculatura învecinată articulaţiei se urmăreşte îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii în vederea prevenirii hipotrofiei;

-         masajul constituie, în acelaşi timp, un mijloc important de pregătire a bolnavului pentru kinetoterapie.

            Masajul trebuie să fie calmant şi miorelaxant, executând manevrele uşor şi lent. Efleurajul se face cu palmele pe regiunea fesieră, mergând lateral spre regiunea trohanteriană şi în jos spre coapsă, după care se continuă cu fricţiuni şi frământări a căror intensitate este adaptată sensibilităţii locale. Vibraţiile se efectuează cu palmele, pentru relaxare. Pe musculatura învecinată coapsei, pentru prevenirea hipotoniei şi hipotrofiei, se aplică manevre mai energice, cum sunt fricţiunile cu "rădăcina" mâinii, tapotamentul sub formă de tocat, bătătoritul, cernutul şi rulatul.

            Efecte bune de cedare a durerii, de decontracturare, se obţin prin efectuarea masajului după o procedură de termoterapie, baie parţială de lumină sau Solux.

            Hidromasajul, prin procedurile de duş-masaj şi în special duşul subacval, poate realiza în profunzime o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi a troficităţii locale, ca şi o relaxare musculară în această regiune unde articulaţia este acoperită de un strat celuloadipos şi muscular voluminos.

1.2.4. Artroza genunchiului sau genartroza este o afecţiune ce apare la persoanele trecute de 50 de ani, care se manifestă prin: dureri la primele mişcări după ridicarea din pat sau în legătură cu schimbările meteorologice, contractură musculară, hipotrofie musculară mai ales la nivelul cvadricepsului, reacţie sinovială cu hidrartroză.

            Tratamentul genartrozei constă în:

-         repaus segmentar intermitent;

-         dietă pentru reducerea excesului de greutate corporală;

-         medicamentaţie analgezică-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         balneoterapie;

-         masaj.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi a condiţiilor trofice locale;

-         îmbunătăţirea tonusului şi excitabilităţii musculare;

-         pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie.

            Masajul se aplică la genunchi şi coapsă, se efectuează efleuraj cu palmele, fricţiuni cu "rădăcina" mâinii, frământări în cută, combinate cu cernut sau rulat şi tapotament energic sub formă de tocat sau bătătorit. Se insistă îndeosebi pe cvadriceps pentru prevenirea hipotrofiei care afectează frecvent acest muşchi. Masajul articular al genunchiului constă în neteziri, fricţiuni care se încheie cu tracţiuni, cu menţiunea că acest masaj este contraindicat când există fenomene congestive sau hidrartroză. Masajul articulaţiei îmbunătăţeşte circulaţia sanguină locală, supleţea formaţiunilor capsuloligamentare şi mobilitatea articulară.

1.2.5. Periartrita scapulohumerală

            Este una din formele cele mai frecvente ale reumatismului abarticular, determinată de procese inflamatoare şi degenerative ale tendoanelor şi burselor din jurul articulaţiei umărului.

În faza acută, afecţiunea se manifestă prin dureri spontane, care se exacerbează la mişcările braţului, contractură musculară şi limitarea accentuată a mişcărilor în articulaţia umărului.

            Tratamentul periartritei scapulohumerale cuprinde:

-         repaus segmentar;

-         medicamentaţie analgezice, antiinflamatoare şi decontracturante;

-         electroterapie analgezică.

            O dată cu regresiunea fenomenelor dureroase se introduc kinetoterapia în mod progresiv şi masajul.

            Masajul terapeutic urmăreşte:

-         diminuarea durerilor;

-         reducerea contracturii musculare;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale.

            Este un masaj sedativ şi miorelaxant ce foloseşte manevre cu intensitate mică şi lente.             Efleurajul se execută pe partea anterioară şi posterioară a umărului, până în regiunea supraclaviculară şi supraspinoasă, urmate de frământări uşoare, adaptate sensibilităţii locale şi vibraţii fine efectuate cu palma pentru decontracturarea musculară.

            După remisiunea durerilor, se recomandă manevre de stimulare şi tonifiere musculară pentru prevenirea hipotrofiei, utilizând fricţiuni cu degetele şi tapotament sub formă de bătătorit în ventuză sau tocat, realizând totodată pregătirea bolnavului pentru kinetoterapie. Masajul articulaţiei se face aplicând fricţiuni cu vârfurile degetelor, pe partea anterioară a capsulei, după retroflexia braţului, şi pe partea posterioară a capsulei după anteflexia braţului, în scopul asuplizării capsulei, ligamentelor şi ameliorării mobilităţii articulare. Procedurile de hidromasaj, duş-masaj şi duşul subacvatic se pot utiliza cu aceleaşi efecte.

 AFECŢIUNI TRAUMATICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR LA SPORTIVI ŞI SECHELELE POSTTRAUMATICE

Contuzia

            Este o afecţiune a aparatului locomotor datorată unui traumatism direct ce poate interesa articulaţiile sau muşchii. Ea se manifestă prin dureri locale, tumefiere, echimoze, impotenţa funcţională variabilă în funcţie de gravitatea traumei.

            Tratamentul contuziei, în stadiul acut, constă în:

-         repaus segmentar;

-         analgezice-antiinflamatoare aplicate local;

-         fizioterapie;

-         masaj cu gheaţă;

-         masaj manual.

            Masajul cu gheaţă se poate aplica pe zona afectată efectuând neteziri cu o bucată de gheaţă cu efecte analgezice locale, decontracturante şi de prevenire a edemului.

            Masajul manual se poate apilica la distanţă, proximal şi distal, în raport cu zona lezată.

            Prin masaj se urmăreşte:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine;

-         reducerea tulburărilor vasculotrofice;

-         favorizarea resorbţiei edemelor;

-         asigurarea unei bune troficităţi;

-         menţinerea tonusului musculaturii învecinate.

            Se execută neteziri cu palma, continuate cu fricţiuni, frământări, tapotament în ventuză sau tocat şi vibraţii.

Entorsa

            Este o afecţiune articulară datorată unui traumatism indirect, care prin distensia capsulei şi ligamentelor produce rupturi parţiale sau totale, dezinserţii ale acestor formaţiuni anatomice.            Ea se manifestă prin: dureri, tumefieri articulare, hidrartroză, edeme periarticulare, echimoze şi impotenţă funcţională relativă.

            Tratamentul constă în:

-         în stadiul acut:

-         crioterapie;

-         repaus segmentar sau imobilizare în aparat gipsat.

-         în entorsa gravă:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare;

-         electroterapie;

-         masaj cu ghea;ţă

-         masajul manual şi kinetoterapia se pot aplica la distanţă de articulaţia afectată, pe segmentele distal şi proximal.

            Prin masaj se urmăreşte:

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine;

-         reducerea edemelor;

-         menţinerea elasticităţii şi tonusului muscular;

-         prevenirea hipotrofiei.

            Se recomandă efleuraj, fricţiuni şi frământat mai energic, rulat, cernut, tapotament în ventuză sau tocat. Pe articulaţia afectată se pot aplica neteziri cu o bucată de gheaţă, procedură cu efecte analgezice, resorbitive şi de prevenire a tulburărilor vasculotrofice.

            Sechelele după entorsă

            Entorsa de gradul II sau III, după tratamentul ortopedic poate lăsa ca sechele dureri, tulburări vasculotrofice, hipotrofie musculară, redoare articulară, hidrartroză.

            Tratamentul de recuperare al acestor sechele este complex şi constă în:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare aplicate local;

-         fizioterapie;

-         kinetoterapie;

-         tratament balnear;

-         masaj.

            Printre obiectivele masajului menţionăm:

-         diminarea durerilor;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine;

-         reducerea tulburărilor vasculotrofice;

-         mobilizarea şi asuplizarea formaţiunilor capsuloligamentare;

-         ameliorarea  mobilităţii articulare;

-         reducerea hipotrofiei musculare.

            Procedura constituie, totodată, pregătirea bolnavilor pentru efectuarea kinetoterapiei care se adresează articulaţiei şi muşchilor de pe segmentele învecinate.

            Masajul articular constă în efleuraj cu efect sedativ şi fricţiuni care mobilizează şi favorizează supleţea capsulei articulare şi a ligamentelor. Pe segmentele învecinate articulaţiei se execută un masaj de stimulare şi tonifiere a muşchilor, de reducere a tulburărilor vasculotrofice, folosind neteziri, fricţiuni energice cu palma sau cu pumnul, frământări în cută, rulat şi tapotament în ventuză, tocat sau bătătorit, în funcţie de volumul părţilor moi.

Luxaţia

            Este o afecţiune articulară caracterizată prin dislocare extremităţilor osoase interarticulare.

            Tratamentul luxaţiei este ortopedic, constând în reducerea luxaţiei şi imobilizarea în bandaj sau aparat gipsat, a articulaţiei afectate.

            După tratamentul ortopedic pot rămâne sechele cum sunt: dureri, limitarea mişcărilor, hipotrofie musculară, tulburări vasculotrofice.

            Tratamentul sechelelor după luxaţie constă în:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare aplicate local;

-         fizioterapie;

-         kinetoterapie;

-         masaj;

-         tratament balnear.

            Masajul are ca efect:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine şi troficităţii locale;

-         reducerea tulburărilor vasculotrofice;

-         mobilizarea şi tonificarea formaţiunilor capsuloligamentare;

-         îmbunătăţirea tonusului musculaturii învecinate.

            Pentru masajul articular se recomandă efleuraj cu palma, continuat cu fricţiuni cu vârfurile degetelor. Pe segmentele învecinate articulaţiei afectate se execută frământări, rulat şi tapotament în ventuză, tocat sau bătătorit, manevre care combat hipotonia şi hipotrofia musculară. Aplicarea duşului subacval este un mijloc eficace în reducerea proceselor aderenţiale şi ameliorarea mobilităţii articulare.

            Sechelele după fractură

            După tratamentul ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat rămân o serie de sechele care interesează articulaţiile şi musculatura învecinată leziunii osoase. Sechelele sunt reprezentate de dureri, tumefieri, redoare articulară, hipotrofie musculară, tulburări vasculotrofice, edeme, fibrozare şi induraţie a ţesuturilor subcutanate.

            Tratamentul acestor sechele cuprinde:

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         kinetoterapie;

-         masaj;

-         balneoterapie.

            Obiectivele masajului constau în:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine;

-         înlăturarea tulburărilor vasculotrofice;

-         mobilizarea şi asigurarea supleţii formaţiunilor capsuloligamentare pentru ameliorarea mobilităţii articulare;

-         îmbunătăţirea elasticităţii şi tonicităţii musculare.

            Masajul realizează o pregătirea a segmentului afectat pentru kinetoterapie. Se execută un masaj articular cu neteziri şi fricţiuni pentru îndepărtarea proceselor aderenţiale şi asuplizarea capsulei articulare, după care se face masajul pe segmentele învecinate zonei lezate. Se aplică un efleuraj cu palma, urmat de fricţiuni cu degetele sau cu palma, procedee care favorizează circulaţia sanguină şi resorbţia edemelor. Se continuă cu frământare, rulat, cernut şi tapotament în ventuză sau tocat, manevre ce stimulează tonusul muscular. Aplicarea masajului după o procedură de termoterapie măreşte eficienţa terapeutică.

            Ruptura musculară

            Este o afecţiune care se produce prin solicitarea excesivă a unui grup de muşchi. Ea poate fi ruptură fibrilară, ruptură parţială, ruptură totală.

            Ruptura musculară se manifestă prin durere vie, instalată brusc în timpul unui efort, echimoze, tumefiere locală, când există un hematom, şi impotenţă funcţională relativă a segmentului afectat.

            Tratamentul rupturii musculare parţiale şi totale este ortopedic şi chirurgical.

            Tratamentul rupturilor fibrilare cuprinde:

-         repaus segmentar;

-         crioterapie;

-         medicaţie analgezică-antiinflamatoare aplicată local;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Masajul se face la distanţă de locul unde e situată leziunea fibrilară şi are efect calmant şi miorelaxant, aplicând manevre blânde, efectuate lent. Se execută efleuraj cu palma pentru efect sedativ, după care se aplică frământări şi fricţiuni uşoare în scopul îmbunătăţirii circulaţiei şi troficităţii locale, precum şi vibraţii cu efecte de relaxare musculară.

            Ruptura musculară poate lăsa ca sechelă o cicatrice dureroasă care este percepută mai ales în timpul exerciţiilor pe parcursul antrenamentului. Durerile, de obicei moderate, se datorează lipsei de elasticitate şi supleţe a cicatricei.

            Tratamentul cicatricei algice constă în:

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Masajul terapeutic urmăreşte :

-         revenirea supleţii tonusului la nivelul cicatricei;

-         mobilizarea ei pe straturile mai profunde;

-         activarea circulaţiei sanguine cu ameliorarea metabolismului local.

            Se efectuează neteziri cu acţiune sedativă, apoi fricţiuni la nivelul cicatricei şi în jurul ei, precum şi frământări cu 2 degete, policele şi indexul.

            De asemenea, masajul sub formă de duş subacval pe muşchiul afectat reprezintă o procedură eficientă.

            Tendinopatia

            Este o afecţiune determinată de solicitările repetate exercitate asupra unui tendon în cursul antrenamentelor şi competiţiilor.

            Ea poate interesa tendonul propriu-zis, în cazul tendinitei, teaca tendonului , în tenosinovită, şi zona de inserţie a tendonului, în cazul entezitei.

            Se manifestă prin durere, tumefiere şi crepitaţii când e afectată teaca tendonului, şi impotenţă funcţională relativă a segmentului lezat.

            În stadiul acut, tratamentul constă în:

-         repaus segmentar;

-         crioterapie;

-         medicamente analgezico-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         masaj cu gheaţă.

            Masajul cu gheaţă se face prin netezirea cu o bucată de gheaţă a tendonului afectat, procedură ce are efecte analgezice, antiinflamatoare şi de prevenire a tumefierii.

            După reducerea durerilor şi fenomenelor inflamatoare, se poate aplica masajul manual.        Se efectuează efleuraj, fricţiuni cu scopul ameliorării circulaţiei sanguine şi troficităţii locale, îndepărtării eventualelor aderenţe şi restabilirii condiţiilor de alunecare fiziologice ale tendonului.

            Am redat succint câteva stări patologice în care masajul poate fi benefic în terapia de recuperare, întrucât se poate practica şi la domiciliu, sub o supraveghere competentă.

                   

I. AFECŢIUNI MUSCULARE

a)     Miozitele de efort

            Miozitele de efort sunt afecţiuni al sistemului muscular, care apar frecvent la persoanele ce practică sportul de performanţă, localizate pe grupul muscular supus unei solicitări deosebit de intense. Ele se caracterizează prin dureri difuze în grupul muscular, însoţite uneori, de hipertonie musculară sau contractură musculară.

            Masajul în terpia acestor afecţiuni are ca obiective:

-         sedarea durerilor;

-         micşorarea hipertoniei musculare sau a contracturii musculare;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine locale;

-         activarea factorilor metabolici la grupul muscular afectat.

            În tratamentul miozitelor de efort, masajul se aplică împreună cu alte mijloace terapeutice, cum sunt:

-         repausul segmentar;

-         aplicaţii locale de analgezice-antiinflamatoare;

-         fizioterapie.

            Masajul are efect calmant şi de relaxare musculară, folosindu-se manevre blânde, de intensitate mică, cu ritm lent. Se execută neteziri ale grupului muscular afectat, apoi se continuă cu fricţiuni uşoare 535o1417f şi mai ales cu vibraţii ce au efect miorelaxant.

            Probabilitatea existenţei unei leziuni musculare fibrilare, ce constituie o contraindicaţie pentru aplicarea masajului pe grupul muscular respectiv, necesită examenul medicului sportiv pentru excluderea acestei eventualităţi.

b)    Torticolis à frigore

            Torticolisul à frigore este o afecţiune ce interesează musculatura cefei, mai ales muşchii trapez şi sternocleidomastoidian, care apare după o expunere la frig sau un curent de aer rece.           El nu este precedat de un traumatism al regiunii cervicale sau legat de existenţa unei artroze la acest nivel. Se manifestă prin dureri cervicale spontane sau în legătură cu mişcările capului, care sunt limitate la existenţa unei contracturi musculare.

            Tratamentul acestei afecţiuni cuprinde:

-         repausul segmentar al regiunii cervicale;

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Masajul terapeutic este calmant şi miorelaxant, utilizându-se manevre uşoare şi în ritm lent. Se folosesc neteziri în sens descendent, de la inserţiile superioare ale musculaturii cefei, pe occipital până la nivelul foselor supraspinoase. Se continuă cu fricţiuni uşoare 535o1417f , făcute cu prudenţă pentru a evita accentuarea fenomenelor dureroase, după care se trece la vibraţii cu degetele. Nu se folosesc manevre de tapotament în stadiul acut, deoarece produc o accentuare a fenomenelor dureroase şi a contracturii musculare.

            Aplicarea masajului după efectuarea unei proceduri de termoterapie, de exemplu Soluxul, măreşte acţiunea analgezică şi miorelaxantă a tratamentului. Cu aceleaşi efecte se poate utiliza şi duşul cu aer cald.

            Presopunctura se poate executa folosind puncte situate în regiunea cefei pe meridianele vezicii urinare şi celei biliare.

c)     Lumbago de efort (lombalgia de efort)

            Lumbago de efort este o afecţiune localizată pe musculatura lombară, determinată de solicitări mai mari şi de durată mai lungă a grupelor musculare respective, în practicare anumitor sporturi de performanţă sau în unele activităţi profesionale. Afecţiunea nu este legată de existenţa unei artroze vertebrale, prezenţa unui traumatism anterior sau a unei suferinţe discale lombare. Se manifestă prin dureri spontane, accentuate de mişcările trunchiului, care pot fi limitate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de existenţa unei contracturi musculare lombare.

            Tratamentul afecţiunii constă în:

-         repaus;

-         medicamente analgezice-antiinflamatoare şi decontracturante;

-         fizioterapie;

-         masaj.

            Ca obiective, masajul are în vedere diminuarea durerilor şi micşorarea contracturii musculare. El va fi calmant şi miorelaxant, utilizând manevre mai puţin energice cu ritm mai lent, în funcţie de sensibilitatea fiecărui bolnav. Efleurajul se execută cu palmele ambelor mâini pentru a obţine o calmare a durerilor, după care se continuă cu fricţiune uşoară şi frământare în cută, , evitându-se apariţia unei exagerări a durerilor. Vibraţiile se aplică pe zona unde e prezentă contractura musculară, pentru acţiunea lor miorelaxantă. Masajul terapeutic se poate executa cu aparate de vibromasaj, cu efecte decontracturante şi de sedare a durerilor, dar şi în apă, cu ajutorul duşului subacval având aceleaşi efecte.

d)    Hipotrofiile musculare de inactivitate

            În afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor, reducerea activităţii unui grup muscular sau suprimarea aproape totală a activităţii unui grup muscular, în timpul unei imobilizări în aparat gipsat pentru o fractură, produce iniţial o scădere a tonusului muscular - hipotonie - urmată de o scădere a volumului grupului muscular - hipotrofie musculară sau amiotrofie. O imobilizare prelungită la pat, de exemplu în faze acute ale poliartritei reumatoide, provoacă la nivelul sistemului muscular o pregresare a fenomenelor de hipotrofie de 3% în fiecare zi.

            Fenomenele de hipotrofie musculară apar frecvent în traumatismele aparatului locomotor, ce se produc în sportul de performanţă, în special la cazurile unde persistă sechele.

În tratamentul complex de recuperare a hipotrofiilor musculare, pe lângă kinetoterapia de tonifiere musculară se asociază şi masajul simultan.

            Masajul are ca obiective:

-         stimularea tonusului muscular;

-         îmbunătăţirea excitabilităţii,contractibilităţii şi elasticităţii fibrelor musculare;

-         îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie şi metabolice prin activarea circulaţiei sanguine la nivelul muşchilor.

            Este indicat masajul stimulent folosind manevre rapide, intense. Efleurajul iniţial se face cu alunecări centripete, dela extremitatea distală la cea proximală a muşchilor trataţi. Fricţiunea se execută cu "rădăcina" mâinii sau cu partea dorsală a pumnului închis, după care se trece la manevrele indicate în special în hipotrofiile musculare de inactivitate, care sunt frământarea şi baterea. Frământarea poate folosi procedeul în cută sau în brăţară, terminând cu rulatul sau cernutul la membre, iar tapotamentul prin procedeul tocatului sau al bătătoritului cu partea cubitală a pumnului.

II. AFECŢIUNI CIRCULATORII

a)     Insuficienţa venoasă cronică - varice

            Insuficienţa venoasă cronică, cunoscută pacienţilor cu numele de varice, e o afecţiune ce interesează de obicei venele membrelor inferioare, în cursul căreia se produce o insuficienţă de drenaj sanguin, cu stază cronică şi tulburări trofice secundare. Ea se manifestă cu vene vizibile şi dilatate, edeme, senzaţia de oboseală în picioare, crampe musculare. Varicele apar la persoanele cu o structură mai slabă a peretelui venos având un caracter ereditar.

            Tratamentul insuficienţei venoase constă în:

-         repaus în poziţie culcat, cu piciorul ridicat la 15⁰ peste orizontală;

-         purtarea de bandaje elastice sau ciorapi elastici;

-         medicamente pe bază de aescină sau flavonoizi;

-         hidroterapie alternantă (rece-cald);

-         masaj.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         îmbunătăţirea circulaţiei venoase de întoarcere;

-         micşorarea stazei sanguine cu reducerea edemelor;

-         ameliorarea condiţiilor trofice locale cu menţinerea elasticităţii tegumentelor;

-         prevenirea proceselor de dermatoscleroză şi a celor de celulită indurativă în ţesuturile subcutanate.

            Se foloseşte efleurajul la gambe şi coapse în sens centripet care uşurează hemodinamica venoasă. Se aplică fricţiunea, mai ales contra tulburărilor vasculotrofice ale pielii şi ţesuturilor subcutanate.

            Se continuă cu tapotamentul percutat, procedură de tonificare a pereţilor venoşi. Masajul este contraindicat atunci când apar stări inflamatorii, tromboflebite şi flebotromboze.

b)    Staza limfatică

            Staza limfatică este prezentă în limfedemul primar, afecţiune cu caracter ereditar, cauzată de o proastă dezvoltare sau dilatare a vaselor limfatice. Spre deosebire de acesta, limfedemul secundar apare în cursul  unor afecţiuni inflamatoare sau parazitare şi tratamentul său este cel al bolilor respective.

            Limfedemul primar se manifestă cu edeme, în special la membrele inferioare, care cu timpul produc modificări trofice la nivelul pielii şi ţesuturilor subcutanate caracterizate prin atrofie, fibroză şi celulită.

            Tratamentul se realizează prin:

-         compresiuni cu bandaje sau ciorapi elastici;

-         medicamente diuretice;

-         repaus în poziţie culcat cu membrele inferioare ridicate ;

-         masaj.

            Masajul are ca obiective:

-         favorizarea circulaţiei limfatice cu reducerea edemelor;

-         menţinerea elasticităţii pielii şi a supleţei ţesuturilor subcutantate;

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguine pentru prevenirea tulburărilor trofice locale.

            Se execută neteziri profunde pe gambe şi coapse, în sens circular, pentru a realiza mobilitatea pielii şi ţesutului subcutanat în toate sensurile pentru a facilita circulaţie limfatică, apoi fricţiuni cu ambele mâini pentru a îmbunătăţii circulaţia sanguină şi favoriza resorbţia edemelor dar şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor trofice locale.

III. AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS PERIFERIC

a)     Polinevrite

            Polinevritele sau polineuropatiile sunt afecţiuni care lezează în acelaşi timp mai mulţi nervi. Se caracterizează prin afectarea bilaterală a membrelor, mai ales a celor inferioare, manifestându-se cu paralizii flasce, amiotrofii, dureri, parestezii. Ele pot fi provocate de diferite cauze: intoxicaţii cu medicamente, plumb, alcool, boli infecţioase, diabet şi carenţe de vitamine B_1, B_6, B_12, etc.

            Tratamentul, în faza de început, cuprinde:

-         repaus;

-         medicamente pentru boala ce a determinat afectarea nervilor;

-         vitamine din complexul B;

-         analgezice;

-         posturi pentru prevenirea atitudinilor vicioase.

            În faza de convalescenţă se introduce kinototerapia, masajul şi electroterapia de stimulare musculară.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         îmbunătăţirea circulaţiei sanguin şi limfatice cu activarea proceselor metabolice în membrele afectate;

-         menţinerea unor condiţii trofice bune, a elasticităţii şi excitabilităţii muşchilor denervaţi;

-         combaterea edemelor;

-         prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor şi ţesutului celular subcutanat.

            Masajul este stimulent cu manevre energice, începând cu segmentul distal al membrului şi continuând cu cel proximal. Efleurajul se efectuează cu ambele mâini, alternativ, continuat cu fricţiuni, manevre care se adresează tegumentelor şi ţesutului subcutanat şi circulaţiei sanguine locale. Frământarea şi baterea sunt manevrele cele mai potrivite pentru musculatura hipotrofică folosind ca procedee frământarea în cută, cernutul, rulatul, baterea în ventuză sau bătătoritul, în funcţie de volumul maselor musculare şi gradul lor de sensibilitate.

b)    Paralizia facială periferică

            Paralizia facială periferică este tot o afecţiune a nervului provocată de procese ischemice, inflamatoare sau viroze ce lezează nervul în porţiunea sa intratemporală. Se manifestă cu pareza diferiţilor muşchi pieloşi ai feţei de partea unde este afectat nervul.

            Tratamenul constă în:

-         administrarea de medicamente antiinflamatoare cortizonice;

-         fizioterapie;

-         masaj;

-         kinototerapie;

-         exerciţii de mimică în oglindă.

            Obiectivele masajului terapeutic sunt:

-         ameliorarea circulaţiei sanguine la nivelul musculaturii afectate;

-         menţinerea elasticităţii şi excitabilităţii fibrelor musculare;

-         prevenirea amiotrofiei.

            Masajul, împreună cu kinetoterapia, constituie mijloacele cele mai importante pentru recuperarea mişcărilor mimicii.

Se foloseşte un masaj stimulant executat într-un ritm viu. Netezirile se fac cu vârful degetelor, începând de la linia mediană a feţei şi ajungând în partea laterală a acesteia, după care se continuă cu fricţiuni, ciupituri şi batere sub formă de percutat.

c)     Pareze traumatice ale nervilor periferici

            Parezele traumatice ale nervilor periferici sunt provocate de diferite traumatisme la nivelul membrelor: contuzii, compresiuni, luxaţii, fracturi, plăgi. Ele se manifestă cu dispariţia mişcărilor voluntare efectuate de muşchii inervaţi de nervul lezat, amiotrofie, tulburări de sensibilitate, tulburări vasculotrofice ale pielii şi ţesutului subcutanta. În funcţie de gradul leziunii, afecţiunea e mai gravă în secţiunea completă a nervului şi mai uşoară în cazul unor leziuni parţiale ale nervului.

            Tratamentul de recuperare al neuropatiei traumatice este complex cuprinzând:

-         posturi funcţionale ce împiedică apariţia atitudinilor vicioase;

-         electroterapie de stimulare a musculaturii;

-         kinetoterapie;

-         masaj.

            În secţiunea nervului este necesară intervenţia chirurgicală, neurorafia.

           

IV. AFECTIUNI ALE APARATULUI CARDIO- VASCULAR:

            edeme ( atunci cand sunt produse de tulburari circulatorii periferice, masajul avand drept scop de a favoriza intoarcerea venoasa;se fac neteziri de la varful degetelor pana la radacina coapsei, framantari in acelasi sens ; este contraindicat masajul in boli cardio-vasculare avansate! ) .
            varice (constau in dilatatii venoase superficiale; beneficiaza de masaj cu foarte bune rezultate in fazele initiale pentru a favoriza circulatia sangelui si tonifierea peretilor vasculari; contraindicate in ulcer varicose, inflamatia venelor).

V. AFECTIUNI METABOLICE :

            obezitate, celulita -masajul contribuie la usurarea eliminarii toxinelor, produsilor rezultati din arderea grasimilor; este obligatoriu sa fie insotit de un regim alimentar hipocaloric si gimnastica medicala ;se fac neteziri, framantari energice insotite de miscari active.
            afectiuni ale aparatului digestiv :ptoza gastrica, atonia gastrica, constipatia pot fi ameliorate prin masaj; se fac neteziri superficiale, presiuni, vibratii.v